Copiii din Centrul Gavroche au fost vizitaţi ieri de o echipă de avocaţi şi de un executor judecătoresc. Conducerii instituţiei i s-a cerut ca în şapte zile să evacueze clădirea, revendicată de SC Bucur Obor SA. Altfel, vor intra cu forţa.
Situaţia juridică a clădirii în care sunt găzduiţi minorii, victime ale traficului de fiinţe umane, din Centrul Gavroche, nu a fost clarificată încă în instanţă. La 23 martie se judecă recursul dosarului în care Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 vrea să-şi apere imobilul din Şoseaua Colentina nr. 6A, revendicat de SC Bucur Obor SA.
Cu toate acestea, ieri, avocaţii firmei mai sus-amintite împreună cu un executor judecătoresc au venit la Centrul Gavroche pentru a-şi impune punctul de vedere. În urma discuţiilor avute preţ de câteva ore, conducerii instituţiei i s-a impus ca în şapte zile să elibereze clădirea, în caz contrar vor fi evacuaţi cu forţa. Avocaţii au făcut şi o propunere, care venea tot în ajutorul SC Bucur Obor SA. Patronii societăţii erau dispuşi ca Centrul Gavroche să-şi desfăşoare în continuare activitatea în acelaşi sediu, dar contra unei chirii.
Numai că acest pas putea fi făcut doar în situaţia în care proprietatea imobilului era clarificată definitiv şi irevocabil în instanţă. Perindat prin mai multe ministere, a ajuns pe lista patrimonială a Capitalei, la poziţia 1866. În trei şedinţe de Consiliu General s-a cerut de SC Bucur Obor SA ca sediul Centrului Gavroche să fie scos din domeniul public al statului, pe motiv că este proprietatea privată a societăţii.
Consilierii au motivat atunci că scoaterea din inventar a acestei poziţii poate influenţa instanţa de judecată, motiv pentru care proiectul a fost respins până la emiterea unei hotărâri definitive şi irevocabile. "Consiliul General a fost chemat în judecată, solicitându-se anulare