- lista de subscripţie publică –

Cînd am făcut Ateneul, am strîns leu cu leu. Cînd am plecat la război, doamnele au făcut ciorapi şi feşe pentru răniţi. Cînd am făcut privatizarea, ne-am băgat cu toţii în asta, cupon după cupon. Chiar şi în ziua de azi, cînd e să faci avere brusc şi aspiraţional, nu-ţi rămîne decît Loteria, la care contribuie restul, ăia care au scris 17 în loc de 16, la 6 din 49. Drept pentru care zic că merită să încercăm să ne rezolvăm problemele naţionale prin efort public şi individual.

Începem cu ce e mai uşor, da? E şi mai practic, şi mai în specificul local. Greu ar fi să plătim datoria externă: fiecare trebuie să dea aşa, spre vreo 3000 de euro. Uşor ar fi să ne lăsăm de fumat, ăia care ne-am apucat astă-vară, cum sînt eu. Dar nu îndrăznesc să vin cu aşa idee, mai ales de cînd s-a închis fabrica Philip Morris de la Otopeni. Nu putem să mai coasem şi noi, cu mîna noastră, şi alte slujbe.

Drept pentru care vă propun să rezolvăm odată şi odată problema subţierii României. Ştiţi la ce mă refer: lumea pleacă, rămînem cîţiva. Chiar şi actorul acela care observa că ţara e mică şi mesele puţine (drept pentru care toată lumea se iubeşte cu toată lumea) s-a dus. Alţii se duc mai puţin dramatic, prin efortul propriu de a căra valiza pînă la check in-ul de la Otopeni. Pentru mine, care sînt în business-ul cu vorbe pentru public, cine rămîne în ţară e important. Aş vrea să plece ăia care stau şi să se întoarcă cei care s-au dus. Dar degeaba.

Aşa că încerc cu binişorul. Cu speranţa că diaspora se va mobiliza, iar emigraţia internă (adică cei care încearcă să trăiască aici făcînd abstracţie de populaţia din jur) va veni cu idei. Eu am deocamdată zece. Le-am aruncat şi pe net, vă invit să le daţi mai departe şi să încercăm să punem de o sută măcar. 100 de motive să rămîi în România. Or fi atîtea?

@