Îmi căzu pe maşină ditai bucata de gheaţă. Era parcată lîngă bloc. Ceasul rău. Plafonul, capota motorului şi parbrizul, făcute praf. Am avut două „noroace“ la ghinion. În primul rînd, bolovanul a căzut pe maşină, şi nu în capul vreunui trecător. Al doilea, firma la care am CASCO are biroul chiar în service-ul unde trebuia să mă duc. Acolo, o oarecare coadă. Oamenii, supăraţi. Normal. Nimeni nu e vesel cînd se duce la „constatare“. La rînd, în faţa noastră, un domn între două vîrste. Politicos, organizat, riguros. Aşteptînd actele, intrăm în vorbă, să ne treacă timpul. Banalităţi politicoase. Termină actele, le terminăm şi noi, ne luăm la revedere. El pleacă, noi plecăm. Traversăm să găsim un taxi (maşina a rămas, evident, în service). Lîngă noi opreşte o maşină. Şoferul ne întreabă dacă poate să ne lase undeva mai în centru. Era domnul de la rînd. Mulţumim, ne urcăm. Pe drum, bîrfim vremea, nu ne cunoşteam atît de bine încît să comentăm guvernarea. Ne spune că iarna asta nu e nimic, faţă de ce a trăit el în State, prin ’95, cea mai grea iarnă a secolului. Cum au rămas fără curent pe coasta de est, cum a nins aproape non-stop pînă în aprilie. Ajungem în Piaţa Victoriei. Mulţumim, coborîm. „Măi, ce tip politicos, amabil, săritor. Rar la noi“ – comentează soţia mea. „Stai – zic – să îţi moară mirarea. Trăise în State, nu?“ „Corect“, încheie ea şi închidem conversaţia.

Într-un clasament Reader’s Digest, după o serie de teste simple (de genul, doamnă cu multe pachete în braţe, nevoie de ajutor să deschidă o uşă, cîţi trecători din primii zece fac gestul), Bucureştiul a ieşit pe penultimul loc mondial. După noi, a mai fost doar Mumbai. Restul lumii, pare-se, este mai amabilă. În general, Europa este în coada Americii în materie de sărit în ajutorul aproapelui. S-ar putea gîndi chiar o strategie Lisabona, (şi) pe tema asta. Evident, restul capitalelor din UE nu st