Copii obosiţi după o zi la şcoală, alţii pe care îi doare burtica sau se grăbesc să se aşeze la masă, cel mare care se plictiseşte... Tensiunea urcă, glumiţele se transformă repede în insulte şi chiar lovituri.
Dar toţi părinţii ştiu că o ceartă este deseori cauzată de împărţirea dragostei şi jelozia între fraţi. De aceea este nevoie de anumite limite.
* Opriţi urletele: cînd decibelii se adună, şi vocile frizează isteria, întrerupeţi ţipetele cu o voce joasă şi gravă, cerîndu-le copiilor să coboare tonul. Prin mimetism, vor vorbi mai încet şi se vor calma.
* Interziceţi insultele: cuvinte grele şi umilitoare, expresii agresive schimbate între fraţi por să fie foarte dureroase, mai ales că uneori sunt însoţite de intimidări, ameninţări şi respingeri. Trebuie să fiţi fermi şi să le-o tăiaţi din scurt, cerîndu-le să-şi ceară scuze reciproc.
* Interziceţi violenţa fizică. Regulile trebuie să fie clare: fără lovituri, nu-i face rău fratelui sau sorei, poate fi periculos.
Părinţii trebuie să se amestece în certurile copiilor lor?
- Da. Interveniţi pentru a-i despărţi dacă se lovesc: separarea fizică este primul pas în rezolvarea conflictelor. Ea permite scăderea tensiunilor între beligeranţi, mai ales cînd copiii au constituţii fizice diferite. Trimiteţi-i în camere separate, să se calmeze.
- Nu. Nu interveniţi, nu luaţi partea unuia dintre copii: Dacă daţi dreptate unuia, de obicei mezinului, sau pedepsindu-l doar pe unul singur, atunci veţi agrava rivalitatea dintre copii cu sentimental, resimţit de cel pedepsit, că i se face o nedreptate, mai ales dacă nu este singurul vinovat.
Lăsaţi-i să găsească singuri o cale de împăcare. Deci, nu interveniţi imediat, dacă nu există vreun pericol.
Învăţaţi-vă copiii să comunice!
Ascultaţi-le doleanţele. Fără neapărat a-i arbitra, cereţi fiecărui copil să vă explice motivel
