Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Preţul unei vieţi normale: 2.000 de euro

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Suma poate reda zâmbetul pe chipul lui Andrei, un puşti de cinci ani, care s-a născut cu paralizie cerebrală şi diplegie hipotonă.

O familie din comuna Miorele, localitate situată la câteva zeci de kilometri de Piteşti, trăieşte o adevărată dramă. În urmă cu zece ani, soţii Maria şi Ionel Poştoacă au pierdut un copil, iar acum băieţelul lor de cinci ani suferă de paralizie cerebrală şi diplegie hipotonă.

La o vârstă la care alţi copii se bucură de viaţă, micuţul Andrei Poştoacă nu-şi doreşte altceva decât să mergă pe piciarele lui şi să poată spune ce-l doare. Este imobilizat la pat, nu poate vorbi, nu-şi poate ţine capul şi nu se poate hrăni singur. Pentru a scăpa de acest handicap cu care s-a născut, pentru a putea zâmbi că duce o viaţă normală, copilul are nevoie de un tratament care se face la o clinică specilizată din Ucraina.

Tatăl copilului este şomer

Costul tratementului se ridică la doar 2.000 de euro, dar părinţii copilui, care au venituri modeste. Fac însă eforturi disperate şi bat la toate uşile pentru a reda zâmbetul pe chipul micuţului.

„Eu primesc, ca asistent personal al copilului, 480 de lei pe lună, iar soţul este în şomaj şi ia lunar 500 de lei. Nu ne permitem să acoperim costul tratamentului. Sper să găsim ajutor la oamenii cu suflet mare pentru ca băieţelul nostru să poată duce o viaţă normală“, spune, cu durere în suflet, mama copilului. Soţii Poştoacă mai au la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a face rost de cei 2.000 de euro. La sfârşitul lunii martie, Andrei este programat la tratament la clinica din Uracina. Cazul a fost preluat de ONG-ul „Orfanii 2003“, care încearcă să dea o mână de ajutor familiei Poştoacă. Numai că, fiind criză, nu găsesc ajutor.

Fără tratament, rămâne la pat toată viaţa

„Am trimis adrese la mai multe firme din judeţ. Până acum însă ne-am lovi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 2 ore
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum o ora
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 4 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Mircea Geoană: Condamn cu toată fermitatea încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB

News.ro acum o ora
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană afirmă că încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu şi a celorlalţi ziarişti străini se alătură unui lung şir de ”încălcări flagrante ale libertăţii

Bărbat prins sub un mal de pământ. Intervenție contracronometru a salvatorilor VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
În timp ce săpa o fântână, în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, un bărbat a fost surprins de un mal de pământ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. La faţa locului intervin pompierii militari cu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°