Of, scumpa mea, cât eşti de frumoasă, cât de lascivă şi ademenitoare, cum ştii tu să seduci şi să corupi minţile slabe şi degrabă căutătoare de plăceri ieftine şi imediate! Of, draga mea, cum îţi ascunzi tu cicatricele hidoase, lăsate de naşterea unor cozmânci, hrebenciuci, ilieşti, băseşti, patrici şi alţi copii bătrâni cu burta mare, ce ţi-au sfâşiat uterul cu colţii, de nerăbdare să iasă în lume! Ah, cum ştii tu să afişezi o inocenţă mincinoasă de câte ori vine domnul UE în vizită, cu câtă grijă îţi piteşti tu justiţia pipernicită şi atârnândă, cum îţi fardezi tu bugetele puhave pe care, oh, uşuratico, ţi le-au pipăit atâţia! Cum te pricepi tu să ademeneşti experţii FMI şi să-i convingi, doar cu farmecele tale, să facă lucruri nebuneşti, cum ar fi să te lase să-i spargi banii din tranşe pe salariile şi pensiile cheltuite deja pe fleacuri femeieşti!

Cum faci tu, vicleano, să-ţi convingi curtezanii să plătească autostrăzi de Germania, când tu le oferi bătrâneştile tale uliţe pline de cratere? Graţie căror trucuri feminine, doar de tine ştiute, suceşti minţile tuturor, oferindu-le apartamente în Berceni la preţ de castel în Franţa? Of, desfrânato, de ce l-ai înşelat pe recele neamţ cu mujicul rus şi ne-ai trimis în beznă timp de atâtea zeci de ani? Ce cântec hipnotic de sirenă foloseşti ca să-l atragi pe american să se dedea la turism în văile tale strâmte, prin munţii tăi mari şi pietroşi, în delta ta virgină, doar ca să fie sfâşiat de ursul gunoier, ţepuit de chelnerul păduchios şi îmbătrânit în rele sau minţit de poliţistul şpăgar?

Of, Românio, scumpa mea, cum reuşeşti tu să mă amărăşti de fiecare dată, să mă aduci în pragul nebuniei, iar apoi să mă momeşti să-mi caut alinarea, oftând resemnat, tot în braţele tale, istovite de protejarea la sânu-ţi a tuturor şpăgarilor, devalizatorilor, tupeiştilor în Armani, oierilor cu bani, analfabeţilor penali,