Jurnal de pantofar
Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.
Ora 9. Cu tot cu clăpari, cască, beţe şi schiuri, profesor, copilul urcă. La schi. Eu, în ghete, mă retrag triumfal la „una mică“-n barul-fast food de pe Kalinderu.
Iau un ceai – 3 lei. Trag de el două ore. Femeia-pisică de la bar umple zece pahare cu apă fierbinte. Bărbatul-pinguin e mult mai responsabil. Verifică sosul de la chebab: „Nu, nu e destul de picant!“ şi întinge cu bucăţele de pîine. „Nu e cum era!“. Apoi, cu vîrful bocancului freacă cantul uşii de termopan. Nu se închidea de tot. Iese, intră în adăpost.
Afară, un om de-al lui bate cu o sticlă de bere nişte fleici bocnă. Un alt om, de data asta, ursuleţ, toacă lopăţind cărbunii în grătar. E devreme rău. La casă nu-i rest la 100 de lei. După asta îţi dai seama că e devreme. Şi un plăcar umblă să schimbe banii.
„Omule, fugi şi du ceaiurile astea sus că eu nu pun de zece ori apă caldă!“ – zice omul-pinguin. Şi şaormarul ţuşti cu tava. Se duce, se întoarce.
O femeie negricioasă, dar vulpe, intră: „Sînt gata fleicile alea?“. Omul-pinguin replică: „Doamnă, de ce nu veniţi să vă luaţi ceaiurile?“. Tăcere.
Încet-încet se umple barul. Eu, într-un colţ, parazitez, tot cu ceaiul meu de lămîie, de 3 lei.
Şi, pe scaunele rămase libere, se perindă care mai de care.
Poveşti una şi una. Uite două:
Povestea 1: „Gino, mă jur că nu mai sînt cu Marius! Mă jur pe Sfînta Cruce! Sînt serioasă, mă ştii. Acum? Sus la Kalinderu! E mulţi străini la escaladă!“
Povestea 2: „Da, voi sînteţi presa. Da, o să vedem să nu-l deranjăm. Vedeţi cum luaţi interviuri… Are nişte pauze, atunci, poate.“ „E vreun loc special pentru noi? Vreau să las r
