Mesajul a fost trimis. Multumesc!

31.000 de km pe bicicletă, prin Europa

Publicat in Romania Libera, joi 18 martie 2010 ·

Doi tineri din Târgu Mureş vor să plece într-o expediţie prin Europa, pe biciclete, aceştia urmând să parcurgă 31.000 de kilometri în aproximativ 15 luni. Potrivit organizatorilor, Benedek Lehel si Keresszegi Petras Elod, membri ai asociaţiei Master Ski & Bike, plănuiesc să pornească la drum în data de 16 mai şi se aşteaptă să ajungă din nou la Târgu Mureş în august 2011.

"Conform planului, vom parcurge în medie 70 de kilometri zilnic. Vom dormi în cort, dar ne bazăm şi pe Couch Surfing, o asociaţie non-profit care permite oamenilor să ofere cazare gratuită (în multe cazuri doar o canapea) turiştilor care vin din străinătate şi ar dori să petreacă două - trei zile în zonă", spun cei doi tineri.

Scopul proiectului este adunarea informaţiilor şi a experienţelor din alte ţări în legătură cu reţelele şi pistele cicliste. Pe parcursul călătoriei, cei doi vor străbate 30 de ţări. Tinerii vor începe călătoria cu parcurgerea dealurilor transilvănene, trecând prin Cluj-Napoca, Zalău, Carei. De-a lungul celor 15 luni, vor trece prin Hortobayi Puszta din Ungaria, unde vor vizita Capitala Europeană Culturală 2010, Pecs, în Austria vor escalada Vârful Grossglöckner, iar în Germania vor ajunge în Pădurea Neagră şi Parcul Naţional Berctesgaden.

De asemenea, vor merge şi în Finlanda, unde vor să viziteze Muzeul Futuristic Arktikum din oraşul Rovaniemi. După atingerea celui mai nordic punct al Europei, Nörkapp din Norvegia, vor urma morile de vânt şi pieţele de lactate din Olanda, Stonehenge, escaladarea Mont Blanc, Riviera Franceză, Barcelona, cel mai vestic punct al Europei continentale, Cabo da Roca din Portugalia, Pompei şi vulcanul Etna.

Doi tineri din Târgu Mureş vor să plece într-o expediţie prin Europa, pe biciclete, aceştia urmând să parcurgă 31.000 de kilometri în aproximativ 15 luni. Potrivit organizatorilor, Benedek Lehel si Keresszegi Petras Elod

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 55 minute
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum 51 minute
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°