Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Poliţiştii TF au amendat şase beţivi în tren

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Poliţiştii de la Transporturi Feroviare au organizat, aseară, o acţiune în trenurile ce au staţionat în Gara de Nord Piteşti.

Scopul raziei a fost identificarea persoanelor care fac naveta şi până la destinaţie consumă alcool şi creează scandal. De asemenea, oamenii legii aveau informaţii că mai mulţi vânzători ambulanţi fac bişniţă prin vagoane cu diferite produse. „Am aplicat 7 amenzi în valoare totală de 1600 de lei, dintre care una pentru tulburarea liniştii şi restul pentru consum de alcool în tren”, ne-a spus comisarul şef Alexandru Doroftei, şedul Poliţiei TF Argeş. Vânzători ambulanţi nu au depistat, însă ofiţerii au dus la sediul poliţiei zece persoane suspecte, care au fost amprentate. Este vorba de femei de etnie rromă care erau în gară şi se pare că, pândeau buzunarele călătorilor. „Vom organiza tot mai des astfel de acţiuni pentru a împiedica furturile şi scandalurile în trenuri”, a mai precizat Alexandru Doroftei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum o ora
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 56 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Studiu: Românii sunt tot mai interesați să cumpere o locuință

Press Alert acum 30 minute
Românii sunt tot mai interesați să cumpere o locuință. Intenția de cumpărare pe piața rezidențială este la unul dintre cele mai ridicate niveluri de mai bine de 20 de ani. Intenția de a cumpăra o locuință în următoarele 12 luni este aproape de nivel

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 3 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Vremea

București
acum

29°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°