Anul trecut, aproape o treime din proiectele rezidenţiale anunţate pentru Bucureşti au fost anulate sau amânate, iar mulţi investitori străini au decis să-şi închidă afacerile din România. Deşi dezvoltatorii au început să vorbească despre o revenire a pieţei în 2010, statisticile sunt destul de clare: niciun semn nu indică un astfel de trend.
Din totalul de 141 de proiecte rezidenţiale anunţate la nivelul Capitalei în intervalul 2007-2009, doar 23 au fost vândute integral, în timp ce 81 dintre ele aşteaptă clienţi pentru epuizarea stocului de locuinţe.
Mai mult, 37 de proiecte rezidenţiale au fost anulate sau amânate pe un termen nedeterminat, lucru care arată clar starea de fapt din piaţa imobiliară.
De asemenea, potrivit unui studiu realizat de compania RealTime, la nivelul lunii februarie a anului curent, doar 10.301 de unităţi locative noi erau disponibile pe piaţă, din totalul de 45.386, cifră anunţată pentru perioada amintită mai sus.
Să cumpăr sau să mai aştept?
În contextul unei lipse acute de clienţi, dezvoltatorii din zona rezidenţială încearcă din răsputeri să identifice cumpărători.
Prezent ieri la o întâlnire cu ziariştii, prilejuită de deschiderea ediţiei de primăvară a târgului imobiliar tIMOn, Asher Lax, director de marketing şi vânzări al companiei Adama, a declarat că „pentru cei care au ezitat în a lua o decizie privind achiziţionarea unei locuinţe, acum este cel mei bun moment să cumpere, deoarece în mod sigur preţurile nu se vor mai diminua".
O astfel de afirmaţie trebuie privită ca un nou tip de strategie a dezvoltatorilor, „anume manipularea potenţialilor clienţi prin inducerea ideii false că preţurile au atins un prag minim, sub care nu vor mai coborî", comentează Florin Dragomirescu, manager al agenţiei imobiliare Activ Imob, declaraţia directorului de la Adama.
Mai mult, acesta adaugă că dezvolt