Îl ştiu pe Vava Cheran de pe vremea când juca volei. Juca pentru Vâlcea, într-un campionat regional al liceelor. L-am văzut atunci, la începutul anilor '60, într-un meci cu liceenii din Găeşti. L-am văzut şi l-am ţinut minte. Pentru că, deşi avea o talie de la mediu în jos, "piticania" ne-a privit tot timpul de la înălţime graţie unei detente impresionante.
Era un atlet extraordinar. De excepţie. Ani buni după, aveam să-l redescopăr pe liceeanul-atlet, la fel de cauciucat, şi în fotbal. La Dinamo. Coleg şi prieten bun cu Cornel Dinu sau Dumitrache. Din nou am avut prilejul să constat că tiparele nu-l încăpeau de nici un fel pe Vava Cheran. Nu era el omul definiţiilor convenţionale. La echipă, era de-acolo. În zona liberei alegeri însă, unde dintre colegi doar Cornel Dinu îl mai însoţea, Vava frecventa frumoasa boemă a revoltei culturale.
În cantonamentul de la Mogoşoaia, Vava Cheran a petrecut vreo opt ani de zile pe vremea când acolo era doar casa scriitorilor, nu şi a fotbalului. Alături, cu prietenie, de Marin Preda, Horia Lovinescu, Fănuş Neagu, Guţă Băieşu sau Tudor Mazilu. În nocturnele Bucureştilor, Vava Cheran făcea amintiri din întâmplările frumoase petrecute împreună cu Pucă sau compozitorul Vasile Vasilache jr.
Cutreierările nebune prin viaţă ale lui Cheran sunt însă mai puţin ştiute. Fiindcă ele nu stârnesc interesul vulgar. Mult mai cunoscute sunt enervările care au făcut din Cheran omul de fotbal, omul expus mizeriilor care însoţesc fenomenul. Recent, de numele lui Cheran este atârnat un prezumtiv scandal de corupţie. Tatăl unui junior, pe numele său Negruţ, susţine că intermediarul "federal" Mihalcea i-ar fi cerut, în numele lui Cheran, şpagă pentru ca fiul său să fie convocat la lotul naţional U17.
Reclamaţia nu reprezintă deocamdată decât o spunere nesusţinută de dovezi. Ceea ce n-a determinat însă vreo
