Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Caricaturistul Gogu Neagoe va face caricaturile Elenei Udrea şi lui Traian Băsescu

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Caricaturistul oltean, Gogu Neagoe are în aceste zile o expoziţie la Palatul Parlamentului, în cadrul Târgului Internaţional de Turism.

Gogu Neagoe a fost invitat să îşi expună câteva din lucrările sale premaite la diferite festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale la Palatul Parlamentului, dar şi să realizeze caricaturile invitaţilor prezenţi la Târgul Internaţional de Turism. “Printre ei o să fie şi Elena Udrea şi preşedintele Traian Băsescu. O să le fac şi lor câte o caricatură. Nu este prima dată când o am ca model pe Elena Udrea. Am mai întâlnit-o şi cu alte ocazii. Este foarte frumoasă”, a spus Gogu Neagoe.

Un caricaturist de cartea recordurrilor

Caricaturistul oltean a intrat în 2004 în Cartea Recordurilor după ce a realizat 131 de caricaturi telepatice. “Eram la festivalul de la Callatis, unde un prieten m-a rugat să fac un portret caricaturizat prietenei sale. L-am întrebat unde este fata si mi-a răspuns că este în altă localitate. Mi-a spus că o sună şi prin telefon o să-mi descrie câteva trasături ale ei şi să îi fac desenul. La final, a spus uimit că seamană foarte bine cu persoana cu care vorbisem la telefon. Mi-am dat seama că pot face un chip doar din câteva date pe care le aud, fără să fi văzut vreodată persoana”, a spus caricaturistul. După ce a participat la o emisiune televizată în care a făcut un portret telepatic în direct, iar asemănările au fost izbitoare, tânărul oltean a fost prezentat şi pe Euronews şi a ajuns în cartea recordurilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderii europeni merg la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin

News.ro acum 24 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei s-au îndreptat spre Kiev sâmbătă pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzduit

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum o ora
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 39 minute
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Preşedintele sârb Vucic îi cere lui Putin gaze naturale la preţ redus

G4Media acum o ora
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin şi i-a cerut să continue livrarea de gaze la un preţ redus către Belgrad, un aranjament despre care preşedintele rus a declarat că îl vor discuta „cu siguranţă”, transmite Ager

Ce salariu are Papa Leon al XIV-lea

Mediafax acum o ora
Cardinalul Robert Francis Prevost a fost ales nou lider al Bisericii Romano-Catolice, devenind primul american care ocupă această înaltă funcție religioasă. Cunoscut acum drept Papa Leon al XIV-lea, el va primi un salariu generos de 30.000 de euro (

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 10 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 12 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 12 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Vremea

București
acum

sâm.

8°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

4°/16°
mar.

6°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
lun.

5°/13°
mar.

4°/14°
Timisoara
acum

sâm.

6°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°