În spatele acestei teme se află cîteva dileme, nelămuriri şi dezamăgiri personale.

Cum se face că pînă şi cele mai accesibile şi melodioase forme de jazz (swing sau latino, de pildă) îşi găsesc loc la TV (oricum foarte rar) abia după miezul nopţii, avînd, practic, acelaşi tratament cu heavy-metal-ul!? Ca şi cum copiii ar trebui protejaţi nu doar de agresivitatea distors-ului, dar şi de frumuseţea celui mai cult gen modern... Nu există nici o explicaţie raţională pentru care pianul se află pe aceeaşi listă infamă cu chitara electrică. Cînd Cătălin Ştefănescu aduce, în prime time, la televiziunea publică, muzicieni de jazz pentru o cîntare live în emisiunea Garantat 100%, situaţia pare ireală sau, cel puţin, irepetabilă, o excepţie! La mai bine de o jumătate de secol de cînd la radio s-a difuzat pentru prima dată în istorie o melodie de jazz, peste tot în lume există cîte un post de radio micuţ dedicat exclusiv acestui gen; numai la noi jazz-ul este în continuare împins spre orele dimineţii sau „înghesuit“ în cîte-o emisiune specială de pe Radio România. În orice capitală europeană poţi merge în week-end la un concert de jazz într-un club şi ai de ales între recitaluri clasice sau experimentale; în Bucureşti vei fi norocos să găseşti ceva cît de cît onorabil şi, oricum, la care să nu mai fi fost. La concerte susţinute de muzicieni extraordinari, legende în viaţă – vorba clişeului –, sălile noastre sînt uneori goale.

Acum doi ani la concertul susţinut la Sala Radio de Kronos Quartet, probabil cel mai aclamat şi faimos ansamblu de corzi din muzica contemporană, au venit cam 200 de oameni în condiţiile în care studenţii/absolvenţii de Conservator sînt în număr de cîteva mii. Mi-aş fi imaginat că fiecare individ care a ţinut vreodată sau care abia acum învaţă să ţină în mînă un instrument cu coarde va fi acolo să-i asculte live pe cei care, pra