Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurarea obligatorie a locuintelor, tot mai aproape de start

Publicat in Wall-Street.ro, joi 18 martie 2010 ·

Desi la 1 iulie Poolul de Asigurare Importiva Dezastrelor (PAID) ar trebui sa fie operational prin emiterea politelor de asigurare obligatorie a locuintelor, presedintele institutiei, Marius Bulugea, nu a precizat o data certa, insa a estimat ca la finele lui 2010 ar putea fi asigurate circa 20-25% din totalul caselor din Romania, iar in 2011 ar putea sa se treaca de pragul de 50%.

"Incercam sa dezvoltam activitatea, astfel incat legea sa se apropie de start. Speram ca emiterea politelor sa inceapa cat mai curand, iar 1 iulie nu o pot da ca data certa pentru ca totul depinde de evolutia negocierilor cu brokerii de reasigurare si de momentul incheierii contractului cu PAID ", a explicat Marius Bulugea (foto), presedintele Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID).

Presedintele PAID a explicat ca pana cum pentru discutii si oferte s-au prezentat cinci brokeri (Willis, AON, Guy Carpenter, RFIB si Stellar Re) care vor furniza, in perioada urmatoare pretul estimativ al reasigurarii.

„Nu avem inca cifre exacte, dar ne dorim sa plasam cat mai repede cele trei riscuri (cutremur, inundaatii și alunecari de teren) in reasigurare. Incercam sa gasim solutia optima pentru pool, astfel incat sa existe si posibilitatea sa nu trebuiasca sa apelam la un imprumut din partea statului permisiv in conditiile legii prin intermediul Ministerului de Finante pentru plata primei de reasigurare”, a spus Bulugea adaugand ca isi doreste ca poolul sa cumpere reasigurare doar pentru ceea ce subscrie.

La aceasta data, in Romania se estimeaza ca sunt aproximativ 8,5 milioane de proprietati cu destinatia de locuinta, din care doar 15% sunt asigurate printr-o polita facultativa.

„Estimam ca gradul de acoperire a asigurarilor obligatorii va fi de 20-25% la sfarsitul lui 2010 si speram ca se va depasi pragul de 50% la sfarsitul lui 2011”, a precizat seful PAID.

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Lucrări în București: Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale

Mediafax acum 26 minute
„Așa cum mi-am asumat la preluarea mandatului, prioritizez lucrările esențiale pentru București: 3 dintre cele mai circulate pasaje și poduri din București intră în reabilitare. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a lansat în SEAP proc

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

ANRE: Companiile care cumpără energie electrică acum, cu livrare în viitor, vor fi obligate să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un Ordin prin care cumpărătorii de energie electrică vor fi obligaţi să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate pe

Comisia Europeană prezintă propunerea de buget pe termen lung al Uniunii Europene

Adevarul acum 19 minute
Miercuri, 16 iulie, comisarul european Piotr Serafin va prezenta deputaților din Comisia Parlamentului European (PE) pentru Bugete, propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe termen lung al UE.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°