Atsushi are 46 de ani, este scund, vorbește repede, râde adesea, gesticulează des. Este surprinzător prin tot ceea ce declară, dar și prin aproape tot ceea ce a trăit și făcut de când a venit în România, în 1988. A terminat secția de Canto la Tokyo și imediat a obținut o bursă în Italia. Birocrația care l-a împiedicat să obțină viza mai devreme de șase luni, dar și un profesor binevoitor care i-a spus: „Tu ești mai vagabond, iar în Italia sunt prea multe japoneze, îți vei pierde interesul pentru studii" l-au redirecționat către România. Aici ar fi putut urma, în liniște, Conservatorul.
„M-am bucurat când a murit Ceaușescu, eram liberi"
Onoghi nu știa unde l-a aruncat viața. „Nu știam că vin în comunism, aveam 24 de ani, nu aveam habar de România. Trebuia să mă aștepte cineva, dar nu era nimeni, doar întuneric pe aeroport. Primeam 500 de dolari din partea statului japonez, erau bani foarte buni. În vremea aia nu contau atât banii, orice se rezolva cu un pachet de Kent sau cafea, iar eu aveam acces la produsele astea având dolari." După o săptămână în România și după ce a primit o cameră în căminele Facultății de Muzică, a mers la ambasadă, unde a fost avertizat să nu bârfească ceva de Ceaușescu sau de România. „Am avut un șoc când am venit la voi. La voi politicienii sunt foarte tari, la noi poporul e foarte tare", zice omul. A descoperit lucruri pozitive acolo unde românii vedeau doar umilință. „Am stat la coadă în vremea lui Ceaușescu, iar spiritul de solidaritate apare și în Japonia. Este chiar foarte asemănător și se vede atunci când se lansează un joc pe calculator, de exemplu. Acolo mai găsești o comunicare umană, răbdare. "
Apoi, ca tot românul care se respectă, a fost revoluționar, a participat la mitingul lui Ceaușescu și a fost la baricada de la Inter. „Mamă ce m-am bucurat când am auzit că suntem liberi. Atunci am crezut și eu că treb
