Românii se pregătesc să petreacă pe coasta Mării Negre, din Bulgaria, în perioada sărbătorii de Paşte. Aproximativ 10.000 de români au de gând să îşi petreacă sărbătoarea pascală în Bulgaria sau Grecia, informează publicaţia Sofia Echo, citată de ziare.com.
"Aceste destinaţii de vacanţă sunt aproape de România şi foarte atractive ca preţ. În plus sunt ţări ortodoxe", a declarat Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Agenţiilor de Turism din România. Cele mai ieftine şi atractive pachete turistice sunt oferite de Bulgaria. Astfel, la un hotel de cinci stele din Bulgaria se oferă servicii all inclusiv pentru trei zile la un preţ începând de la 77 de euro, care poate creşte până la 200 de euro.
Se aşteaptă, de asemenea, ca 100.000 de români să aleagă să îşi petreacă Paştele în ţară, unde sunt oferte tentante. La Bran, unde se află faimosul castel a lui Dracula, o vacanţă de trei zile costă 51 de euro, în timp ce în Bucovina ofertele pot ajunge până la 300 de euro.
Românii se pregătesc să petreacă pe coasta Mării Negre, din Bulgaria, în perioada sărbătorii de Paşte. Aproximativ 10.000 de români au de gând să îşi petreacă sărbătoarea pascală în Bulgaria sau Grecia, informează publicaţia Sofia Echo, citată de ziare.com.
"Aceste destinaţii de vacanţă sunt aproape de România şi foarte atractive ca preţ. În plus sunt ţări ortodoxe", a declarat Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Agenţiilor de Turism din România. Cele mai ieftine şi atractive pachete turistice sunt oferite de Bulgaria. Astfel, la un hotel de cinci stele din Bulgaria se oferă servicii all inclusiv pentru trei zile la un preţ începând de la 77 de euro, care poate creşte până la 200 de euro.
Se aşteaptă, de asemenea, ca 100.000 de români să aleagă să îşi petreacă Paştele în ţară, unde sunt oferte tentante. La Bran, unde se află faimosul castel a