– interviu cu Paul TUTUNGIU –

În 1991 a deschis un cochet magazin de casete, viniluri, CD-uri, DVD-uri şi cărţi de muzică pe Bdul Kogălniceanu nr. 47 (www.andante.ro). Îl puteţi întîlni an de an la Festivalul de Jazz de la Gărîna unde vinde CD-uri cu jazz, din cutii de carton. E un tip înalt şi are o pasiune pe măsură.

Cum de te-ai apucat de comerţul cu CD-uri de jazz?

Jazz-ul fiind cea mai elevată formă de manifestare artistică proprie ultimelor decenii şi, fără îndoială, modalitatea emblematică de manifestare culturală a acestei epoci, culturală în esenţă, rafinament şi valoare în timp, s-a întîmplat să am norocul nemaipomenit de a descoperi un canal de comunicare şi rezonanţă între mine şi această muzică. A nu se înţelege prin jazz lălăiala tipic americănească! Ce numesc eu jazz, ce îmi place să numesc aşa, e un produs 90% european, derivat cu mulţi ani în urmă din şcoala de peste Atlantic, care are acele rădăcini, dar şi o tulpină şi nişte ramuri solide întinse pe toate celelalte continente.

Cum se vinde jazz-ul la noi? Cine şi ce anume cumpără?

Se vinde puţin şi nu cu uşurinţă. Cumpără nenumeroşii care au resurse şi dorinţa de a-şi mai satisface această plăcere rafinată. Ceilalţi clonează, descarcă, ard, ripuiesc, sheruiesc şi alte activităţi care sînt potrivite unui buget zero orientat în această direcţie. Avem un salariu minim de cam 150 de euro, ce să speri? Foarte mulţi dintre cei care îşi achiziţionează produse originale au luat calea Internetului, seduşi de mirajul comerţului prin click. Comerţul cu aceste produse nu este o afacere, în sensul în care acest termen e înţeles de „investitori“. În cazul meu, al familiei şi cercului meu de prieteni, este o pasiune care se desfăşoară şi pe acest plan.

Există jazz românesc?

Nu. Jazz-ul este o mişcare, nu doar