A fost dascăl şi director de şcoală. Chiar şi după pensionare, nu a putut sta departe de locul în care şi-a petrecut întreaga viaţă. După 27 de ani de la ieşirea din câmpul muncii, Nicolae Andrei, fost director al Colegiului Naţional „Carol I“ din Craiova, este prezent în fiecare dimineaţă la şcoală, în mijlocul colegilor de breaslă, cu un sfat, cu o povestioară...

„Viaţa mea se întinde pe un interval foarte mare de timp! Anul trecut, în august, am împlinit 85 de ani, o vârstă despre care se zice că este un dar biblic... După 80 de ani, se spune că viaţa este doar chin şi durere...“, şi-a început povestea Nicolae Andrei. L-am găsit, bineînţeles, la şcoală, însă într-un moment trist din viaţa sa, la doar câteva luni de la pierderea celei mai importante fiinţe din viaţă, soţia sa, „doamna mea“, cum îi place să spună. Se simte singur, deşi are alături doi copii, fiica - profesoară de matematică - şi fiul - inginer la Geneva, cinci nepoţi şi opt strănepoţi.

Istoria unui om

Nicolae Andrei este de loc din satul Livezile, comuna Podari. S-a născut într-o familie de muncitori ceferişti. La vârsta adolescenţei s-a aflat la cumpăna dorinţelor părinţilor: tata voia ca fiul să îi urmeze cariera, iar mamei i-ar fi plăcut ca băiatul ei să devină învăţător în satul natal. „Mama a avut o poveste de viaţă foarte tristă, ce mi-a marcat copilăria. Nu am avut şansa să îmi cunosc bunicii, să mă pot bucura de istorisirile bunicului meu... Mama a rămas orfană şi a fost dată în îngrijirea unui unchi infirm, care nu şi-a putut permite să o dea la şcoală. Mama mea a fost neştiutoare de carte, însă în meseria pe care a urmat-o s-a descurcat extraordinar. Din acest motiv, mama a stăruit să urmez Şcoala Normală. Aşa am şi făcut, am vrut să-i împlinesc dorinţa. Am urmat apoi Facultatea de Română-Istorie din Bucureşti. Am revenit în satul natal, unde în primi