Gălăţenii au demonstrat în mai multe rânduri că pot pune probleme oricărei echipe pe teren propriu. În duelurile cu fostele echipe, Dorinel Munteanu a pierdut contra Stelei (0-1) şi a învins pe CFR Cluj (1-0), iar acum urmează un alt joc, în care „Munti" întâlneşte o formaţie la care a activat în trecut.
Steliştii sunt obligaţi să se revanşeze faţă de fani şi să învingă pe Gaz Metan Mediaş, deşi poate doar câştigarea campionatului va mai putea şterge din mintea suporterilor roş-albaştri cele două înfrângeri din acest sezon în faţa rivalilor din Ştefan cel Mare. În partida cu medieşenii, Mihai Stoichiţă nu-i va putea folosi pe Toja, Golanski şi Szekely, toţi fiind suspendaţi.
Derby-ul rundei se va disputa luni la Vaslui, unde echipa pregătită de Marius Lăcătuş primeşte vizita Rapidului. Ultima întâlnire de pe terenul moldovenilor, derulată în urmă cu aproape zece luni, s-a încheiat cu victoria gazdelor (1-0). De altfel, acesta a fost şi singurul succes al grupării patronate de Adrian Porumboiu în faţa giuleştenilor. În celelalte trei partide, Rapid s-a impus de două ori, iar un meci s-a terminat la egalitate.
Gălăţenii au demonstrat în mai multe rânduri că pot pune probleme oricărei echipe pe teren propriu. În duelurile cu fostele echipe, Dorinel Munteanu a pierdut contra Stelei (0-1) şi a învins pe CFR Cluj (1-0), iar acum urmează un alt joc, în care „Munti" întâlneşte o formaţie la care a activat în trecut.
Steliştii sunt obligaţi să se revanşeze faţă de fani şi să învingă pe Gaz Metan Mediaş, deşi poate doar câştigarea campionatului va mai putea şterge din mintea suporterilor roş-albaştri cele două înfrângeri din acest sezon în faţa rivalilor din Ştefan cel Mare. În partida cu medieşenii, Mihai Stoichiţă nu-i va putea folosi pe Toja, Golanski şi Szekely, toţi fiind suspendaţi.
Derby-ul rundei se va disputa luni la Vaslui, unde echipa p