Liderii sindicali care au participat vineri la discutiile de la Ministerul Muncii cu premierul Emil Boc au spus ca, desi seful Executivului a dat cu pumnul in masa, si ei au fost foarte fermi in sustinerea cererilor lor, asa ca se poate vorbi despre un scor egal.
"N-as zice ca a batut cu pumnul in masa, dar cu palma oricum a dat. Dar am dat si noi, asa ca am fost la egalitate", a declarat dupa intalnirea cu premierul presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea.
"Reactia premierului a fost impotriva discutiilor. Nu stiu cat de tare poate sa impresioneze premierul Emil Boc batand cu pumnisorul in masa", a spus si vicepresedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu.
Declaratile vin dupa ce liderii CNSRL Fratia au parasit negocierile dupa ce premierul Emil Boc le-a spus ca el face regulile si a batut cu pumnul in masa.
"Este o situatie fara precedent. Am crezut ca participam la o runda normala de negocieri, insa in sala au fost primiti si reprezentanti ai federatiilor care nu aveau legatura cu discutiile de astazi. Premierul ne-a spus, insa, ca el este organizatorul si face ce vrea si a trecut la amenintari. Atunci am decis sa parasim sala. (...) Nu primesc un pumn in gura de la niciun Guvern, iar daca aceasta formula de dialog social este promovata in continuare de premierul Emil Boc nu vom mai veni la negocieri", a declarat liderul CNSRL Fratia, Marius Petcu.
Sindicalistii au plecat de la negocieri suparati ca Boc a batut cu pumnul in masa
"Haosul si abuzul s-au produs... Trebuie sa mergem mult mai adanc la radacina raului"
Presedintele Blocului National Sindical (BNS, n.red.), Dumitru Costin, a anuntat ca sambata, dar si la inceputul saptamanii viitoare, vor mai avea loc negocieri cu premierul Emil Boc si cu alti membri ai Guvernului saptamana viitoare, pentr