Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara angajează, prin concurs, pompieri

Publicat in Adevarul, vineri 19 martie 2010 ·

Potrivit unui comunicat al ISU Hunedoara, în acest an, se scot la concurs 170 de posturi pentru cei interesaţi să devină pomieri. Dintre acestea, 45 de posturi se adresează celor care vor să opteze pentru şcolile de ofiţeri. Etapele înscrierii şi probele de admitere pot fi consultate pe site-urile Ministerului Apărării Naţionale sau pot fi obţinute de la centrele judeţene.

ISU Hunedoara anunţă că Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti scoate la concurs 45 de postruri pentru bărbaţi în cadrul Facultăţii de Pompieri, dujrata studiilor fiind de 4 ani. De asemenea, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti, judeţul Prahova scoate la concurs 125 locuri subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă – bărbaţi, din care: 119 locuri pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din care 1 loc pentru rromi, durata cursurilor fiind de 2 ani.

Până la probele scrise vor fi efectuate probe de verificare a aptitudinilor fizice. Baremurile minime prevăzute pentru acestea şi precizările tehnice aferente, aplicabile pentru concursurile de admitere în instituţiile de formare iniţială ale MAI sunt aplicabile şi pentru concursurile de admitere în instituţiile de formare iniţială ale MApN. Activitatea de recrutare a candidaţilor se realizează la sediul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Deva.

Cei interesaţi pot afla informaţii privind valoarea taxei de înscriere, etapele şi probele de concurs, punctajul de admmitere şi alte informaţii accesând site-urile M.A.I, sau M.Ap.N respectiv www.academiadepolitie.ro sau www.armyacademy.ro.

Numărul de telefon la care se pot face înscrieri este 0254/214220 sau 214221 – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara”, Biroul Management Resurse Umane (tel. Interior 129 sau 104), la sediul unităţii din Deva, strada George Coşbu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 49 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 3 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 42 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°