Dacă imaginea Braziliei - coş cu flori şi fructe, corn al zeiţei Ceres, paradis culinar - era pînă la urmă o image d'Epinal, curînd o altă imagine a Braziliei se va impune, de data asta cu argumente substanţiale.
În oraşele întemeiate de portughezi pe coastă (Salvador, Recife, Olinda, Rio de Janeiro, Săo Paulo) viaţa barocă se desfăşura deja cu toată exuberanţa: vestimentaţie multicoloră, strălucitoare, parfumuri inedite, moravuri libere, mese încărcate cu legume şi fructe tot timpul anului, fără pauze autumnale şi hibernale. Curiozitatea umană şi dorinţa de cîştig i-au împins însă pe portughezi spre interior, din ce în ce mai departe de oraşele-porturi; iar ceea ce au găsit ei acolo a meritat din plin osteneala.
Spre finele secolului al XVII-lea, mai precis în 1698, se descoperă pentru prima oară în Brazilia zăcăminte masive de aur; două decenii mai tîrziu, în 1729, în localitatea numită Tejuco, se descoperă diamante, iar respectivul orăşel începe să se numească Diamantina. Febra aurului cuprinde pe toată lumea, ca o maladie contagioasă. Pînă la începutul secolului al XVIII-lea, Brazilia se concentrase în oraşele de pe coastă; aurul şi diamantele fac să apară drept cel mai important stat, numitul Minas Gerais, regiunea ce cuprindea magicul cuvînt „mină" în însăşi denumirea ei oficială. Centrul de greutate se mută spre interior, iar oraşele nou create (Ouro Preto, Mariana, Sabora) vor fi toate „oraşe ale aurului".
În Minas Gerais barocul capătă forme inedite, prin accentuarea splendorii şi a magnificenţei ostentate de aur. Ne apropiam de jumătatea secolului al XVIII-lea, iar dezlănţuirea barocă mergea crescînd.
La 1733, de exemplu, în Ouro Preto a avut loc o sărbătorire ce întrecea tot ce se văzuse pînă atunci. Motivul? Mai degrabă pretext (religios, pentru că nu se putea altfel): mutarea casetei de aur ce
