Deţinătoarea primei note de zece într-un concurs olimpic, Nadia Comăneci, este considerată una dintre cele mai bune sportive ale secolului 20 şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii.
Gimnasta română care a uluit lumea în 1976, când a luat primul 10 din istorie, Nadia Comăneci, a fost foarte sinceră şi amabilă cu cotidianul spaniol El Pais, recunoscând că nu a realizat pe moment ce performanţă reuşise la JO de la Montreal (19 iulie 1976). „Atunci, singurul meu obiectiv era să mă antrenez. Viaţa mea era gimnastica şi păream mai timidă decât în realitate. Am făcut-o pentru că îmi plăcea. De când am luat primul 10 din istorie, lucrurile s-au schimbat. Aparatele sunt mai sigure acum, gimnastele sunt mai atente... Atunci concuram la toate cele patru aparate, iar acum ele pot să aleagă unul sau două - de asta sunt mult mai puţini gimnaşti compleţi, s-a pierdut un pic din spectacol, exerciţiile se aseamănă mult“, a spus Nadia, subliniind că fiecare medalie câştigată are povestea ei, şi toate sunt ca o comoară. „Poate că momentul preferat este primul 10. Când am văzut apărut un 1,00 (pentru că tabelele nu erau pregătite pentru 10), am fost un pic uluită. Una dintre colege mi-a spus ce se petrecuse. Atunci eram prea mică să-mi dau seama ce însemna acest moment, din care făcusem istorie. De atunci, toată lumea mă recunoaşte“, a povestit Nadia, care s-a retras după Olimpida din 1980 de la Moscova, iar între 1984 şi 1989 a fost membră a FRG şi a ajutat la antrenarea gimnaştilor juniori români.
A fugit de Ceauşescu
Nadia Comăneci, născută la Oneşti pe 12 noiembrie 1961, fiica lui Gheorghe şi a Ştefaniei-Alexandrina, a trecut ilegal graniţa româno-maghiară şi a emigrat în SUA, în noiembrie 1989, trăind în Oklahoma. Nadia, care a fost botezată după Nadejda (Speranţa), eroina unui film, şi-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare p