Ziua Poliţiei Române este aniversată la Reşiţa, prin competiţii sportive, în care cei mai buni înving. Înainte de ziua de 25 martie, poliţiştii cărăşeni au ales să uite de infractori pentru câteva ore pe zi şi să se înfrunte pe terenul de sport.
Primul dintre campionatele poliţiştilor cărăşeni a fost cel de fotbal, unde cei de la municipiu, i-au „nimicit“ pe oamenii legii din Bocşa, iar favorita din ultimii ani a campionatului, echipa celor de la Intervenţie Rapidă, a fost eliminată de cei din Caransebeş. Pentru poliţiştii cărăşeni orele petrecute în teren au fost o adevărată relaxare. „Este o idee nemaipomenită să ne întrecem şi în teren, nu doar în rezultatele care apar în bilanţurile anuale pe care le facem”, spune subinspectorul Alin Mincan, unul dintre învingătorii la fotbal din acest an.
„Eu am ales să fac parte din echipa de fotbal, pentru că aşa am simţit că îmi pot ajuta mai bine colegii de la municipiu să iasă învingători”, a adăugat subinspectorul. Locul IV a fost ocupat de cei de la serviciul Rutier. Campioana de anul acesta a avut un meci greu, dar până la urmă, poliţiştii au reuşit să păstreze cupa, la Reşiţa.
Campionatul continuă
„Manifestările sportive au deschis seria acţiunilor, organizate cu ocazia Zilei Poliţiei Române, sărbătorită pe 25 martie. Urmează campionatele de tenis de masă, table şi şah”, a declarat Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Deja câteva zeci de poliţişti s-au înscris la aceste campionate, hotărâţi să uimească prin rezultatele lor.