În prima jumătate a secolului al XX-lea, un scriitor de limbă franceză, dar venind din cantonul elveţian Vaud, coboară cu pas de muntean versantele abrupte ale munţilor Jura. Parizienii citadini nu îl primesc imediat printre ei pe acest păstor care le vorbeşte fără rafinament, le arată sate căţărate pe vârfuri şi văi care se alungesc, privite de sus, spre civilizaţie. Dar desigur nu decorurile sunt cele care îl aseamănă pe Iftimie Nesfântu cu Charles-Ferdinand Ramuz, ci primordialitatea mentalităţii lumii aflată la marginea civilizaţiei. (...)

Publicitate Credinţele acesteia sunt magice şi închipuirile ei se leagă de fantasmele devenirii naturii. Umbrele prelungi care la Ramuz coboară odată cu noaptea şi strecoară în suflete teama că soarele nu va mai răsări a doua zi (La Grande Peur sur la montagne) este omniprezentă şi pe drumurile de ţară pe care merge Nesfântu. Lumina oblică reuşeşte însă să cadă pe întortocherea văilor în care sclipeşte inerentă o curgere a râurilor gândirii primordiale magice, mitice şi pastorale. În volumul său intitulat „Povestiri despre Dumnezeu“ (Editura Codex Aureus, 2009), Iftimie Nesfântu scrie, la un moment dat, că după pierderea mamei, satul i-a devenit o a doua mamă. Tot aşa la Ramuz, personajele romanelor sale coboară din cătunele cu case rare în oraşe, dar numai pentru a urca din nou pe cărările pieptişe pe care pietrele unei vieţi aspre le cheamă înapoi.

Articolul integral îl puteti citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, un scriitor de limbă franceză, dar venind din cantonul elveţian Vaud, coboară cu pas de muntean versantele abrupte ale munţilor Jura. Parizienii citadini nu îl primesc imediat printre ei pe acest păstor care le vorbeşte fără rafinament, le arată sate căţărate pe vârfuri şi văi care se alungesc, privite de sus, spre civilizaţie. Da