Grupul farmaceutic A&D Pharma a trecut în 2009 pe profit, după pierderile înregistrate în urmă cu un an. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe Bursa din Londra, compania a înregistrat în 2009 un profit de 19 milioane de euro, după ce în 2008 a avut pierderi de aproximativ 2,3 milioane de euro. În acelaşi timp holdingul din care fac parte diviziile Mediplus (distribuţie), lanţul de farmacii Sensiblu şi compania A&D Pharma Marketing&Sales a înregistrat o creşt
Grupul farmaceutic A&D Pharma a trecut în 2009 pe profit, după pierderile înregistrate în urmă cu un an. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe Bursa din Londra, compania a înregistrat în 2009 un profit de 19 milioane de euro, după ce în 2008 a avut pierderi de aproximativ 2,3 milioane de euro.
În acelaşi timp holdingul din care fac parte diviziile Mediplus (distribuţie), lanţul de farmacii Sensiblu şi compania A&D Pharma Marketing&Sales a înregistrat o creştere cu 3 procente a cifrei de afaceri, la 514,2 milioane de euro. În 2008 compania a avut afaceri de 501,5 milioane de euro.
Raportate în moneda locală, afacerile A&D Pharma au avansat cu 18%, la 2,17 miliarde de lei, de la 1,84 miliarde de lei în 2008.
"Suntem încântaţi să raportăm rezultate atât de solide pentru 2009. Anul trecut a fost, de asemenea, un an important pentru îndeplinirea unor obiective strategice. Ne-am întărit poziţia de lider pe piaţa din România şi ne-am extins prezenţa geografică, pentru a transforma A&D Pharma într-un jucător regional important", a declarat Robert Popescu, CEO A&D Pharma.
Acesta a subliniat, de asemenea, că "prin măsurile de restructurare anunţate în 2008, compania a urmărit reducerea costurilor ori de câte ori a fost posibil, fără a compromite calitatea produselor şi serviciilor".
Potrivit oficialului A&D Pharma, veniturile obţinute de Mediplus au crescut anul trecut cu