Activitatea cronicarului literar seamănă uneori cu limitele descrise, tatonant, de bastonul orbului: o vreme, ajungi să crezi că nu există decît ce ai citit/frunzărit, iar ceea ce, dintr-un motiv sau altul, ţi-a scăpat nu prea mai contează. Să luăm, spre exemplu, cazul debutanţilor care-şi publică volumele la sfîrşit de an editorial.
Ovidiu POP, Trickster, Editura Polirom, Colecţia „Ego. Proză“, Iaşi, 2009, 368 p.
De multe ori, ei ratează bilanţurile şi clasamentele care se fac la începutul anului următor, din simplul motiv că participanţii la anchete, cronicari literari activi, n-au apucat să-i citească sau să-i evalueze pe necitite. Iată un motiv pentru care aş propune ca anchetele retrospective să aibă loc în lunile aprilie-mai, nu la începutul lui ianuarie. Mult mai uşor le e, s-ar zice, debutanţilor care au apucat deja să-şi creeze o anume notorietate şi beneficiază de o promovare în consecinţă. Aşa se face că un volum deficitar, precum Şi Hams Şi Regretel al lui Matei Florian, scris de un autor cu o bună imagine publică, a ajuns să „ia faţa“ unui roman evident superior, precum Trickster de cvasinecunoscutul Ovidiu Pop. Cum lectura celui din urmă a reprezentat, pentru mine, revelaţia descoperirii unui prozator de forţă şi potenţială anvergură, îmi fac mea culpa pentru că nu l-am descoperit şi semnalat mai demult (o consecinţă a acestei ignorări poate fi chiar faptul că Trickster nu se regăseşte pe lista nominalizărilor la PremiileObservatorului cultural). O ficţiune stufoasă, heteroclită şi fragmentaristă Recenzînd, acum un an şi ceva, experimentul colectiv dinRubik (altă carte prea puţin comentată…), apreciam că unii dintre cei 27 sau 28 de coautori aveau calităţile unor virtuali prozatori „pe propriile picioare“. Primul care îmi confirmă speranţele este Ovidiu Pop, iar modul spectaculos şi consistent în care o face îmi infirmă, f
