- Cultural - nr. 506 / 19 Martie, 2010 Satul romanesc si-a pierdut din aura pe care o avea, vesnicia nu se mai naste acolo, cum sustinea Lucian Blaga, cu vremelnicia, nesiguranta, privatiunile. Aceasta schimbare radicala a vetrei nationale, satul romanesc, o surprindea magistral Marin Preda, urmat de Ion Lancranjan cu romanul "Suferinta urmasilor" (1978). Sextil Puscariu consemna contributia limbajului taranesc la imbogatirea limbii nationale. Astazi, si din acest punct de vedere, procesul este invers. O serie de cuvinte din domeniul satului devin istorisme, incep a nu mai fi cunoscute. Noi, cei mai varstnici, porniti din sat, avem nostalgia copilariei si, o data cu aceasta, a unor cuvinte de la bastina. Voi aduce in discutie cateva cuvinte cazute din vesnicia limbii. Resteu, plural resteie, cu variante regionale rasteu, restei: fiecare dintre cele doua bare in forma de cui, facute din fier sau din lemn, care inchid laturile jugului pentru a retine grumazul animalului in jug. Exista si o expresie: A lua (pe cineva) cu resteul - a se purta aspru (cu cineva), a-l lua tare. Proverbul "A ajunge la resteul de alun" _ a saraci, a ajunge la nevoie. Pentru unul cu darul betiei se spune "A bea la botezul resteului". Otic, plural otice: lopatica folosita pentru a curata de pamant brazdarul si cormana plugului. Prin Hunedoara, otic, oticuri, denumeste o unealta de plivit, alcatuita dintr-o lopatica prinsa intr-o coada lunga. Prin Dolj, otinc, otincuri si otinca: betisor sau bucatica de trestie de care se leaga firul rupt in timpul tesutului (la razboi). Tot in aceasta regiune, otincea, otincele: lant lung de 40-50 cm, uneori chiar o bucata de fier folosita la legarea jugului de protap, pentru ca boul cel mai puternic sa traga mai mult, mergand in pas cu celalalt. Protap, protapuri, cuvant cu mai multe sensuri si cu unele derivate. Sensul de baza: prajina groasa de lemn, bi