Auzim în stînga şi în dreapta, toată ziulica, aceste cuvinte care apar pe buzele clasei diriguitoare pedeliste de azi – şi ale sopranelor care o acompaniază teoreticeşte, ideologiceşte şi tovărăşeşte – mai des decît Mir şi Pobeda pe buzele celor ce defilau de 1 Mai muncitoresc, în anii ’50, la Moscova. Reforma clasei politice în sus şi în jos. Dar se pomeneşte doar de Parlament şi de parlamentari, de parcă restul de guvizi din politica românească nu ar fi clasa politică! Se tot vorbeşte papagaliceşte de „rezultatele referendumului“şide „voinţa poporului exprimată prin vot“ – aici mezzosoprană este Roberta Anastase, model de rinocer adaptat la disciplina de partid –, de trecerea, eventual „neabătută“, la un parlament unicameral şi de reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Hopa, ţopa, şi se rezolvă problemele şi necazurile românilor. Vorbitori şi de maghiară, iată altă belea pe capul dreptei. De parcă limba ce-o vorbim sau diferenţa dintre 300 şi 450 parlamentari la hectar ar face poporul român mai bun, mai muncitor, cu frica lui Dumnezeu, harnic şi mai puţin ciorditor. O prostie repetată pînă dincolo de saţietate devine şi adevăr, ce frumos cita dna Udrea din Goebbels. Oare de ce nu a găsit ceva din Goethe, Schillersau Hitler? Şi, last but not least, modificarea Constituţiei. Modificarea Constituţiei, modificarea Constituţiei. Am tot auzit de Constituţia asta în ultimii ani, pînă la saţietate. Toată lumea face apel la ea, de respectat avem mari rezerve şi îndoieli că o şi respectă cineva. Iată cele trei hituri cu care sîntem mereu puşi pe jar ca să trăim mai bine. Noi, gloata. Ei, adică Boc şi guvernul lui de marionete, emit pe bandă ordonanţe de urgenţă, care nu satisfac pe nimeni, în schimb, irită pe toată lumea. O stare de tensiune permanentă, indusă de sus în jos, un fel de război al tuturor împotriva tuturor. Fiecare pentru el, fiecare pentru