Spre finele plachetei sale Un anotimp in Berceni * , Claudiu Komartin inserează un text "autentist", dat fireşte cu litere mici: să nu scriu (jurnal) .

Prima strofă este una melancolic-alcoolizantă, paşii poetului proiectat ca personaj apucând tot mai rar pe vechile rute bahice: "rar, tot mai rar imi iese in cale câte o cârciumă proletară, cu/ mese vechi acoperite cu muşamale murdare, peste care lămpile/ işi revarsă lumina cirotică şi unde, la ziuă, alcoolicii ruşinoşi/ cântă şi râd, iar mai apoi cad de pe scaune ca popicele, dintr-un/ singur blând bobârnac al lui Dumnezeu". Frumuseţea acestui tablou vivant e tăiată, in strofa următoare, printr-o autoreferenţialitate explicită, a scriitorului conştient că orice experienţă existenţială poate deveni o temă literară. Ba chiar un clişeu generaţionist: "să nu scriu despre băutură, acum când toată lumea o face, atât/ de uşor, de locvace... să nu scriu despre aşteptare şi agitaţie,/ despre mânie şi incântare; despre nopţile tulburi cu punţi sub-/ ţiri peste care treci doar cu ochii inchişi, despre uimiri şi intre-/ zăriri, să nu repet că tot ce contează e poezia venită din compa-/ siune, şi nu poezia-uzură, făcută din creier, din incheietură".

Arta poetică, incluzând eschiva şi delimitarea, e modulată aici cu efecte aproape incantatorii (asupra autorului insuşi mai mult decât asupra lectorului), păstrând un rest de ambiguitate. Intre afectele, sentimentele, stările şi experienţele personale şi translarea, operarea lor lirică s-au interpus numeroşi textieri care au compromis in bună măsură şi tematica in sine, şi utilizarea ei creativă. Realitatea interioară continuă să fie explorată, prin buza sticlei sau in febrele nopţii; insă accesul poetic la ea este perturbat, dacă nu obturat, de o manieră şi o modă in curs de constituire. De o "productivitate" compromiţătoare. "Să nu repet" poate fi aşadar citit