Prezenţă activă in lumea diplomatică de la Paris, regina Maria primeşte invitaţia de a efectua o vizită in Americă incă din 1919. Culisele Tratatului de Pace de după primul război mondial o aşază pe regină intr-o intensă activitate, bazată atât pe influenţele pe care le avea prin casele regale ale Europei, cât şi prin farmecul personal. După ce pe câmpurile de luptă se lasă liniştea, incepe să se audă foşnetul rochiilor elegante prin saloanele diplomatice. Cam ăsta ar fi mersul istoriei! Un mers pe care noi, românii, am ştiut destul de puţin să-l folosim. Iar momentele in care l-am folosit nu sunt cunoscute.

In diplomaţie se desfăşoară un arsenal mult mai bogat decât pe front. Cunoaşterea in amănunt a faptelor, argumentul inscrisurilor, interpretarea subtilă, pledoaria emoţională şi emoţionantă, sistemul de relaţii, exploatarea viciilor adversarului şi punerea in valoare a calităţilor negociatorilor tăi, capcanele lingvistice intinse adversarilor sau pe care trebuie să le sesizezi tu spre a nu fi mai târziu victima lor, folosirea timpului ca pe un aliat extrem de puternic - grăbirea sau lentoarea luării deciziilor, impunerea şi amânarea termenelor-limită - sunt numai o parte a mijloacelor folosite fie spre a statua victoria din război, fie spre a repara ceva din pierderea luptei, fie spre a castiga cât mai mult de pe urma izbânzii obţinute prin multele sacrificii umane şi materiale. România nu a obţinut uşor unirea cea mare. Ba, dimpotrivă, au fost momente in timpul Conferinţei de Pace de la Paris in care era pe punctul de a nu obţine mai nimic. Istoricii - şi mai ales adepţii ideii de monarhie - ar trebui să lumineze mult mai puternic acest al doilea front ce s-a deschis odată cu incetarea luptelor, front pe care regina - ca exponent al Casei Regale - a avut un rol important. Cunoaşte şi este cunoscută de foarte multă lume influentă, iar pe deasupra