Uneori, străzile prea aglomerate ale oraşului te fac să crezi că mai nimic nu se întîmplă cu adevărat. Traversezi intersecţii, cobori scări uniforme, laşi alarmele să vîjîie. Posibil film citadin zilnic. Stop-cadru. Rupere de ritm. Pentru că, de undeva, a apărut în peisaj un sunet, o cîntare, o încercare artistică ce găseşte unghiuri neaşteptate, direcţii nehărăzite „întregii lumi“, o stradă pe care stă scris, la capitolul descriere succintă, „muzică din adînc“ şi care se numeşte ruePavlov. I-am ascultat o singură dată, într-unul dintre puţinele subsoluri bucureştene care fac oraşul să cînte. A fost o seară în care frînturi de psihedelic căutau să se alinieze unei melodici liniare, poveşti de spus la un pahar de vin liniştit se transformau în încordări psihologice, vocea lui Paul Danciu inducea o stare ciudată de melancolie războinică, melodiile pe care le găsea Călin Torsan la toate instrumentele lui de suflat deschideau calea către etno-simţire, iar pianul lui Vasi Coverca adăuga o parte jazzy la mixul muzical. Se spuneau poveşti ale înstrăinării. Se contura o viitoare coloană sonoră de scurtmetraje cinematografice, căci imaginarul muzical dădea spaţiu larg pentru ulterioara adăugare vizuală. Întîmplarea a făcut să mă întîlnesc, nu mult după aceea, cu Paul Danciu, în faţa cîtorva întrebări. De ce ruePavlov? Are vreo legătură cu... acel Pavlov? Iniţial, proiectul s-a numit Pavlov, fără nici o legătură cu experimentele sau cu autorul acestora. Poate cu pasiunea mea timpurie pentru literatura rusă şi, de aici, asocierea stîngace a numelui Paul cu rusescul Pavlov, ca alter-ego mai sonor, dar nici asta nu prea explică lucrurile. Compun muzica dintr-un reflex, însă nu unul condiţionat. Nu ştiu, pînă la urmă e doar un nume. E numele sub care am apărut prima dată, după ceva ani, pe o scenă, în vara lui 2008, la Street Delivery, într-o cu totul altă formulă. Apoi, du