Există în româna fa-miliar-argotică un procedeu specific de marcare a superlativului, printr-o sintagmă care, aparent, indică o caracteristică sau un subtip, fiind de fapt un intensificator.
Procedeul e mai vechi şi apare mai ales la adjective şi substantive cu sens calificativ, în special la termenii depreciativi. Dezvoltările pe care le produce sunt forme de amplificare a expresiei - exerciţiu de ingeniozitate semnalat de Iorgu Iordan (în 1937), descris şi ilustrat prin exemple recente de Adriana Stoichiţoiu Ichim (în Vocabularul limbii române actuale, 2001, p. 124). Cele mai multe dezvoltări au apărut, în timp, la termenul fraier, care a devenit fraier coclit sau oxidat, dar şi fraier cu cioc, fraier cu barbă şi fraier cu sonerie. Formulele de amplificare rămân adesea obscure; uneori ar părea să fie (cel puţin la origine) eufemisme, cu conotaţii sexuale. Desigur, doar cunoaşterea exactă a etimologiei şi a evoluţiei sintagmelor argotice ne permite să stabilim dacă este vorba de o amplificare sau, dimpotrivă, de o scurtare; e posibil ca, în unele cazuri, să fi circulat mai întâi sintagmele lungi, reduse apoi de uz. Argoul este însă un limbaj mai curând al spectacolului lingvistic, decât al conciziei şi al eficienţei; amplificarea ludică şi estetică este mult mai frecventă decât elipsa.
O formulă de amplificare destul de folosită în ultima vreme este sintagma cu crengi, ataşată unor adjective (şi substantive calificative) cu sens negativ. Cel mai des este complinit astfel adjectivul urât: „urâtă cu crengi' (zoso.ro, 15.09.2007); „Ce dreacu vezi la păcăliciul ăsta, mă? E urât cu crengi. E prost. E lipsit de personalitate" (S.G. Bogdan, tiuk.reea.net). Atestările din internet sunt mult mai numeroase în combinaţie cu forma feminină a adjectivului (urâtă cu crengi), ceea ce se explică, evident, prin faptul că evaluarea aspectului fizic v
