Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Elisabeth Lux - Balerina care i-a cucerit pe nemţi

Publicat in Adevarul, vineri 19 martie 2010 ·

O meserie frumoasă, dar dureroasă şi care, în Germania, poţi să o faci doar până la 30 de ani, iar în România, cât te ţin oasele.

Face balet de o viaţă şi nu s-ar vedea într-o altă postură. După terminarea studiilor, a debutat la Opera Română din Timişoara, iar din 1980, a venit la Constanţa, unde s-a perfecţionat sub atenta îndrumare a maestrului Oleg Danosvki. „A fost o perioadă plină, când maestrul aduna lauri în toată lumea, iubitorii de balet ne chemau şi ne aşteptau cu braţele deschise. Am făcut turnee în toată lumea, într-o perioadă în care mulţi români nici nu îndrăzneau să viseze la ce este dincolo de graniţe.

Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de când teatrul din Constanţa face turnee anuale cu acelaşi impresar german Landgraf. Cu brandul Fantasio - Oleg Danovski încă se joacă în Europa. Însă vremurile s-au schimbat, concurenţa este mult mai mare“, spune Betty Lux.

După 10 ani, timp în care s-a remarcat în roluri clasice, în 1991, a plecat în Germania. Povesteşte că a fost un moment de cotitură al carierei, dar care a îmbogăţit-o. A fost solistă la teatre de stat şi companii particulare, printre care Teatrul de stat Braunschweig, Opera din Halle, Teatrul Altenburg.

„În Germania, la vârsta de 30 de ani erai deja considerat bătrân pentru balet, în România, în schimb, dacă eşti bun, rezişti până la pensie“, spune Betty Lux.

A revenit în ţară în anul 2004, când a preluat catedra de balet de la Liceul de Artă, iar din 2008 este director al companiei de balet.

Dansul, ca o terapie

„Baletul este un gen care încântă orice generaţie. Este transpunerea într-o lume de poveste, una imaginară. În plus, pentru cei care doresc să intre în tainele baletului, este cea mai bună metodă de relaxare, în America bolnavii cardiaci chiar sunt tratataţi prin dans“, povesteşte Betty Lux.

Eleganţa, ţinuta sunt alte atuuri ale ba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°