Cel mai afectate construcţii sunt trei clădiri şi spitalul din Piatra Neamţ, plus 15 blocuri din Roman. Lucrările de reabilitare se încurcă în rădăcinile copacilor.
Corpul vechi de clădire al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ este luat în evidenţa construcţiilor expertizate tehnic şi este încadrat în clasa a II-a de risc seismic.
„Pavilionul Interne al spitalului are o capacitate de 400 de paturi şi e o construcţie care a fost ridicată în urmă cu 75 de ani“, spune Marin Muşat, şeful Inspecţiei în Construcţii Neamţ. În imediata vecinătate se află o altă construcţie expusă riscului la cutremur. Mai „tânăr“, e drept, cu trei ani, pavilionul unde se tratează bolile dermato-venerice adăposteşte, când este la capacitate maximă, 60 de pacienţi şi se înscrie tot în clasa a II-a de risc.
Boala, mai rea decât un cutremur
Pacienţii se tem mai degrabă de efectele bolilor decât de un eventual seism. „Asta e. Dacă e să vină cutremurul, poţi muri şi în casă“, stă liniştită Maria G., o pacientă din Dumbrava Roşie internată la Dermatologie. Soluţia pentru a evita victimele în cazul unui cataclism natural o reprezintă o nouă construcţie. „Este deja un proiect pentru un nou Spital Judeţean de Urgenţă. Consiliul Judeţean a alocat la ieşirea din oraş spre Roman şi terenul necesar încă din anul 2008, dar aşteptăm şi acum finanţare“, precizează Sorin Ciobanu, directorul medical al Spitalului Judeţean. Spre deosebire de municipiul Piatra Neamţ, Roman este mai expus unui eventual cutremur, aşa cum arată normativele de specialitate. Zona unde este situat oraşul este încadrată în clasa D, cu grad de seismicitate 8, cu 15 clădiri în pericol de prăbuşire la un cutremur.
Familii evacuate
Dintre acestea, doar la un singur bloc se fac lucrări de consolidare. „Din anul 2001, blocul a primit anual finanţare de la bugetul de stat pentru exec