Prima mea maşină a fost o Lada break roşie, pe care o iubeam fanatic, ca arabul din poezia lui Georghe Coşbuc pe El Zorab. Când a fost nevoie de o prelată pentru protejarea ei, am cumpărat dintr-un magazin de textile cel mai rezistent şi elegant material - un material pentru blugi -, care m-a costat salariul pe trei luni. M-am dus cu el in braţe acasă, fericit, şi am rugat-o pe o vecină - o matracucă, poreclită de ceilalţi locatari "doamna Capot" - să-mi croiască şi să-mi tragă la maşina de cusut prelata.

A doua zi, doamna Capot, in general arţăgoasă, a venit plină de sfială la uşa mea şi m-a implorat s-o las să-şi taie şi ea o bucată din material, pentru o fustă.

- O să iasă prelata ceva mai pe măsura maşinii, de ce să atârne până jos? m-a consolat ea.

Fără entuziasm, am fost de acord. După incă o zi, la uşa mea s-au infiinţat mai multe vecine, cu doamna Capot drept lider, un lider, insă, care stătea cam jenat in spatele grupului. Surescitate, intrerupându-se şi completându-se una pe alta, vecinele m-au ameţit cu o argumentaţie sofisticată, al cărei sens principal era: nu există eroare mai mare decât să-mi acopăr maşina cu un material scump; in mod sigur va fi furat; de aceea, ele s-au gândit să-mi pună la dispoziţie o ţesătură mai ieftină, chiar ruptă pe alocuri şi pătată, neatractivă pentru hoţi, iar din splendida pânză albastră de in cumpărată de mine să-şi facă lor - şi copiilor lor - fuste, bluze, pantaloni şi chiar un fel de berete, la modă atunci.

Mi-a venit să ţip de indignare, dar m-am stăpânit. Cu un zâmbet distins, le-am dat vecinelor incuviinţarea mea. Apoi am intrat in casă, m-am trântit in pat pe burtă şi am inceput să lovesc cu pumnii in pernă. In imaginaţie le vedeam pe vecine, inarmate cu foarfece şi cuţite, năpustindu-se asupra valului de pânză albastră.

Inaripare

Pe vremea când eram student la Bucureşti, so