Carmen Cîciu (34 de ani) şi Raluca Stroescu (31 de ani) au murit în martie 2010, respectiv, aprilie 2007 - acestea sunt cele două cazuri extreme de surmenaj fizic şi psihic cauzat de munca excesivă la serviciu, care au atras atât atenţia presei, cât şi a autorităţilor din România. La cealaltă extremă se află angajaţii, al căror nume nu apare în paginile ziarelor, dar care sunt acuzaţi de ineficienţă, incompetenţă şi de eschivare din faţa sarcinilor de la serviciu.

Ce generează aceste două situaţii? Surprinzător, deşi sunt diametral opuse, cauza principală pare a fi aceeaşi. Potrivit directorului general al organizaţiei CBC România, Petre Nicolae, problema nu porneşte într-atât de la un nivel individual, de la un singur angajat, ci mai degrabă de la modul în care este organizată şi condusă întreprinderea.

Indiferent că poartă titulatura de manageri, directori sau patroni, reprezentanţii top-managementul cu putere de decizie din organizaţie sunt cei responsabili de problemele apărute în companie, la nivelul personalului. Suprasolicitarea sau lipsa de productivitate şi ineficienţa angajaţilor sunt generate, într-o măsură considerabilă, de "şefi".

Dar de ce nu fac treabă unii angajaţi? Potrivit directorului CBC, Petre Nicolae, un răspuns pertinent la această întrebare ar fi: "pentru că nu sunt conduşi cum trebuie". Există două feluri de a conduce, unul calculat, documentat şi etapizat, şi unul nefundamentat, "după cum se crede că ar fi bine". Primul corespunde managementului strategic, al doilea managementului empiric, iar în companiile unde angajaţii nu au performanţele aşteptate sau care le-au avut numai pe o perioadă scurtă de timp, reprezentanţii din vârful firmei conduc "după intuiţie".

"Când angajatul ştie pentru ce e plătit, munceşte"

"Acolo unde sunt probleme cu angajaţii, abordarea este intuitivă. Unde există o structură organizatori