Mihai Tudor. Preocupările dvs. culturale sînt lăudabile, potrivite cu absolventul unui master în limbi străine, ca şi dorinţa de a scrie literatură. Tocmai calitatea dvs. de intelectual trebuie să vă apere de excesul de a considera că orice text e literatură. Schiţa trimisă, Viaţa ca o cursă de şoareci, nu prezintă nicio surpriză epică şi nicio virtute stilistică. Este o simplă expunere plată, la persoana a IlI-a, despre viaţa fără orizont a unui profesor dintr-un sat. Totul ne este servit de narator, cu gîndurile personajului şi cu concluzii cu tot, din fericire pe scurt. Un episod relevant din această viaţă, scris cu nerv, fără cugetări ale autorului şi fără morală, ar fi putut deveni cu adevărat proză, indiferent de banalitatea personajului. Este surprinzător că frecventarea literaturii germane nu v-a convins de acest adevăr simplu.

Maria Magdalena Liahu. Aveţi 21 de ani, sînteţi studentă la drept la şi aveţi „ca primă iubire POEZIA". Recunoaşteţi din start că „poeziile pe care le scriu prezintă un limbaj greu digerabil şi se pliază pe gustul puţinor persoane". E adevărat şi o primă cauză e faptul că scrieţi fără diacritice! Celelalte cauze sînt mai adînci. Doriţi un comentariu care să nu vă descurajeze. Mă tem că îmi cereţi prea mult, dacă am în vedere că scrieţi cam aşa: Te simţi nebunie, eşti un instinct -/ Trupul e-n dor animalic,/Picioarele-s slabe... drumul elung,/Gura-i uscată de crapă şi vremea-i de vânt! Nici chiar într-un Sevraj (titlul poemului dvs.) nu există „vreme de vînt" şi nici „simtom", ci numai vreun simptom. Chiar dacă s-o baza pe o dureroasă experienţă personală, textul trebuie epurat de greşeli de exprimare precum: mă-nţeapă un nerv - trecut în organ! Vă sugerez să reveniţi de la POEZIA cu majuscule la poezia cu minuscule şi la valorile limbii române pe care o vorbiţi foarte prost. Asta o să vă fie de mare folos şi în cariera jur