Adrian Mititelu a sărit la gâtul fotbaliştilor săi, dar şi a antrenorului, fiind nemulţumit că a investit într-o echipă care luptă să scape de retrogradare.
Universitatea a pierdut la Bistriţa şansa de a adăuga trei puncte în clasament şi rămâne pe locul 15, retrogradabil. Preşedintele Ştiinţei, Adrian Mititelu, a declarat la Oltenia 3TV că eşecul cu Gloria este cauzat exclusiv de jucători şi de antrenori. „Am fost lamentabili, am jucat prost, partida a fost prost pregătită. Şumudică a fost mult mai isteţ ca noi toţi, nu numai ca Wotte. Nu pot spune că a greşit Wotte în acest meci, dar nici nu a fost prea inspirat. Nici la tactică, nici la schimbări. Nu mai putem invoca ghinionul sau arbitrajul. Probabil că golul marcat repede i-a făcut deja pe unii câştigători. Au trecut deja cinci etape din acest retur de campionat, iar noi avem doar trei puncte (patru - n.r.). Am cheltuit cinci milioane în acest an ca să mă bat la retrogradare. Nu am dat drumul la anumiţi jucători ca să facem performanţă, iar noi suntem unde suntem. Wotte m-a costat mult. Poate este printre cei mai bine plătiţi antrenori. Azi (miercuri - n.r.) nu a fost un duş rece, a fost o adevărată inundaţie. Vine un meci foarte important, cu Poli Iaşi. Nici nu mă gândesc să nu câştigăm, îmi vine deja rău când mă gândesc la acest meci“, a comentat Mititelu.
Wotte, dezamăgit de arbitru şi de jucători
Şi antrenorul Mark Wotte a fost supărat după meci, taxând greşeala colectivă de la al doilea gol bistriţean. „A fost un start bun, am avut 1-0 repede. A fost incredibil că arbitrul a dat penalti la acea fază fiindcă era evident că Găman juca mingea. Consider că penaltiul a fost un cadou făcut Bistriţei. Sunt mulţumit de evoluţia echipei din prima repriză, mai ales de jocul ofensiv. Ne-am creat patru-cinci ocazii prin Florin Costea. Partea a doua a fost dezamăgitoare. Mult mai slabă,