O recenzie spirituală

In CULTURA din 4 martie 2010, o mică replică la cutremurul din 1977: recenzia lui Daniel Cristea-Enache la cartea Elenei Vlădăreanu spaţiu privat (Cartea Românească, 2009) este nu numai o „execuţie" magistrală, dar şi o caracterizare exactă şi plină de spirit. „Fără ilustraţiile atât de expresive ale lui Dan Perjovschi şi fără micile trucuri şi gadget-uri tipografice [...]. materialul poetic strict şi-ar arăta imediat precaritatea", scrie de exemplu criticul. „Umor involuntar", versuri „vioaie şi aproape inteligente", făcând „o mică fixaţie deconstructivă pe strategiile de marketing de la IKEA" şi alte asemenea formule memorabile fac hazul articolului. La urmă, primeşte ce i se cuvine şi un recenzent anterior al cărţii (şi el, de nu greşim, colaborator statornic al Culturii), Mihai Iovănel, care, „sărind de la concluzii la renunţări personale", se declară fericit că îşi poate da demisia din „calitatea de critic interesat de poezia douămiistă" deoarece versurile Elenei Vlădăreanu pretind „zero interpretare" (Ultimele pasaje în ghilimele îi aparţin lui Mihai Iovănel, autorul conceptului de „interpretare zero" în teoria şi critica literară mondială). Diversitatea de opinii din Cultura este delicioasă. Aşteptăm cu interes replicile la seismul din 4 martie 2010.

Plăcerea lecturii

E aproape o regulă: când răsfoim diverse publicaţii din mulţimea de periodice care umplu tarabele, suntem siliţi foarte repede să le dăm deoparte dezamăgiţi, căci sunt plicticoase sau de-a dreptul stupide. Rar se întâmplă să deschizi o revistă şi să n-o poţi lăsa din mână, să vrei s-o citeşti de la prima până la ultima pagină. Asta am păţit cu ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE. Mensualul recent înfiinţat (redactor-şef Georgeta Dimisianu) ne întâmpină la numărul 5 (februarie 2010) cu un format grafic elegant şi, mai ales, cu un sumar ca