Teatrologul Michaela Tonitza Iordache s-a stins din viaţă la sfîrşitul săptămînii trecute, iar cenuşa ei va fi depusă, peste 40 de zile, alături de trupul lui Ştefan Iordache, în cimitirul din Gruiu. În 2008, atunci cînd cel care i-a fost soţ timp de 38 de ani, Ştefan Iordache, a fost condus pe ultimul drum, Michaela Tonitza a scris pe coroana de adio un „Aşteaptă-mă!“. Suferindă de ani de zile, ea nu a rezistat durerii de a-l pierde pe cel pe care l-a iubit o viaţă, deşi în ultima perioadă era implicată în proiectul unui film al lui Şerban Marinescu, dedicat lui Iordache. Mai mult, însă, decît partenera de decenii a unui mare actor, Michaela Tonitza a fost o intelectuală de şcoală înaltă, o perfectă cunoscătoare a teatrului şi o profesoară-model, marcînd, profesional, promoţii după promoţii de studenţi. Născută pe 9 noiembrie 1942, Michaela Tonitza Iordache, nepoată a pictorului Nicolae Tonitza, a predat la Institutul de Teatru şi Film (actuala Universitate de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ – UNATC) din Bucureşti începînd din 1967, iar între 1986 şi 1999 a fost directoarea Teatrului Ţăndărică din Bucureşti, activînd şi ca vicepreşedinte al Filialei române a Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor – UNIMA. A fost primul bursier Herder din România, la recomandarea lui Tudor Arghezi. De-a lungul timpului, Michaela Tonitza Iordache a semnat versiunile scenice pentru Maestrul şi Margareta, după Mihail Bulgakov (regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic), Patul lui Procust, după Camil Petrescu (regia Cătălina Buzoianu, Teatrul „L.S. Bulandra“), Lolita, după Vladimir Nabokov (regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic), Oblomov, după I.A. Goncearov (regia Alexandru Tocilescu, Teatrul „L.S. Bulandra“)… A publicat zeci de articole şi două cărţi, Despre joc (Editura Junimea, Iaşi, 1980) şi Eliza Petrăchescu (Editura Meridiane, Bucureşti, 1981), şi a realiza