Instalarea unor elemente ale scutului american antirachetă în România pune în pericol securitatea naţională a Republicii Moldova, potrivit participanţilor la o masă rotundă organizată la Chişinău de o fundaţie umanitară rusă, relatează RIA Novosti, citată de Mediafax.
Statele Unite, România şi alte state membre NATO consideră mobilizarea unui scut antirachetă în Europa de Est drept o garanţie a stabilităţii politice în regiune. Dar, având în vedere reacţia negativă a Moscovei, este indispensabilă angajarea unui dialog constructiv în vederea găsirii unei soluţii în această situaţie", a declarat liderul Partidului Democrat Moldovean, Marian Lupu, adăugând că ţara sa "va participa neapărat la această discuţie".
"Statele Unite încearcă să «îmbuneze» nu numai Rusia, ci şi China pentru a-şi putea instala scutul antirachetă acolo unde vor şi a-şi întări poziţiile geostrategice în lume", a precizat Evgheni Kojohin, şef adjunct al Agenţiei federale ruse pentru afaceri din cadrul CSI (Comunitata Statelor Independente).
Liderul Partidului Social-Democrat din Republica Moldova, Dimitrie Braghiş, este la rândul său convins "că înainte de a accepta găzduirea scutului american antirachetă, România ar fi trebuit să îşi anunţe intenţia statelor vecine".
Instalarea unor elemente ale scutului american antirachetă în România pune în pericol securitatea naţională a Republicii Moldova, potrivit participanţilor la o masă rotundă organizată la Chişinău de o fundaţie umanitară rusă, relatează RIA Novosti, citată de Mediafax.
Statele Unite, România şi alte state membre NATO consideră mobilizarea unui scut antirachetă în Europa de Est drept o garanţie a stabilităţii politice în regiune. Dar, având în vedere reacţia negativă a Moscovei, este indispensabilă angajarea unui dialog constructiv în vederea găsirii unei soluţii în această situaţie", a declarat liderul Par