Această decizie este mai degrabă simbolică, în măsura în care Hamas face deja obiectul sancţiunilor Trezoreriei americane, întrucât această mişcare figurează pe "lista organizaţiilor teroriste" întocmită de Departamentul de Stat, potrivit Mediafax.
De asemenea, anunţul intervine în condiţiile în care preşedintele american Barack Obama a spus miercuri că nu există o criză între Statele Unite şi Israel, în ciuda virulentelor schimburi de replici dintre Washington şi guvernul statului israelian pe tema noilor construcţii de locuinţe din Ierusalimul de Est, partea Oraşului Sfânt ocupată de Israel din 1967.
Trezoreria afirmă într-un comunicat că activele pe care Al-Aqsa TV şi Banca Naţională Islamică le-ar putea deţine în SUA sunt "blocate", dar nu precizează dacă au fost identificate până în prezent bunuri de acest tip. Pe de altă parte, adaugă Trezoreria, cetăţenilor americani li se interzice orice tranzacţie efectuată cu aceste două entităţi din oraşul Gaza.
Responsabilă pentru numeroase atentate sinucigaşe în Israel, Hamas a chemat miercuri la o nouă Intifada pentru a apăra Ierusalimul, în timp ce tensiunile, marcate de violenţe, sunt din nou foarte puternice între israelieni şi palestinieni în Oraşul Vechi.
Bahaa al-Madhun, unul dintre şefii Al-Aqsa TV, a spus că decizia Trezoreriei americane "este pe picior de egalitate cu crimele şi atingerile aduse democraţiei cu care se laudă Statele Unite".
"Este o conspiraţie împotriva celor care spun adevărul", a adăugat al-Madhun, care susţine că televiziunea funcţionează "perfect profesional" şi că relatează despre "realitatea suferinţelor poporului palestinian".
Această decizie este mai degrabă simbolică, în măsura în care Hamas face deja obiectul sancţiunilor Trezoreriei americane, întrucât această mişcare figurează pe "lista organizaţiilor teroriste" întocmită de Departamentul de Stat, p