Cheful meu şi curiozitatea mea se stingeau de la o zi la alta. Şi zilele treceau şi nimeni nu incerca să trăiască altfel, să se poarte altfel şi să simtă altfel, să-şi presare viaţa cu câteva mici schimbări şi să se ia prin surprindere de câteva ori, să leşine de bucurie sau să facă un gest necugetat.
A mai fost un moment când am crezut că lucrurile se vor schimba. Era o zi rece şi pământie ca faţa administratorului nostru de bloc. Nu aveam nici un chef s-o duc pe Dixi in parc, să-i suport toate sclifoselile şi toanele. Dixi e o shih tzu veritabilă pe care am găsit-o in parcare la mall acum vreo doi ani. Era incredibil de murdară şi mirosea ingrozitor. Am luat-o acasă, am spălat-o, am periat-o şi am dus-o la doctor pentru că şchiopăta. Doctorul mi-a spus că ii căzuse o unghie şi, după o examinare atentă, i-a mai găsit şi o ciupercă după o ureche. Aşa că s-ar putea spune că relaţia noastră a inceput prost. Eu suflându-i in bot toată ziua, iar ea exersându-şi capriciile pe bunele mele maniere. Zi de zi, ceas de ceas, fără cea mai mică remuşcare.
Odată şi-odată trebuia dezlegat măgarul de la gard. I-am aruncat mingea de tenis inspre aleea din spatele blocului lui Horaţiu. Fandosită şi credulă, Dixi s-a repezit după ea şi a dat nas in nas cu un buldog francez. Pentru câteva clipe s-a oprit contrariată, dar a avut timp să mai arunce o privire in spate, spre mine. Buldogul i-a dat un ocol, s-a apropiat de ea şi a amuşinat-o, mişcându-şi coada scurtă intr-un ritm ameţitor.
- Stăpânul tău ştie in ce hal arăţi când eşti emoţionat? l-a intrebat Dixi, fiind sigură că are toată susţinerea mea.
Şi stăpânul lui, nimeni altul decât Horaţiu, chiar părea să ştie ceva despre afecte, emoţii şi alte alea:
- Nu e timid, e doar emotiv.
- Cred că e exact invers, am spus eu.
- Darwin spunea că şi maimuţele roşesc sub efectul emoţiei, a incercat să şar
