I-a plăcut mişcarea încă de la vârsta la care alţii se jucau cu maşinuţele. La 5 ani, a început să practice înotul, a continuat cu atletismul, fotbalul, artele marţiale şi s-a oprit la judo.
Practică sportul de la 5 ani. A început cu înotul, a continuat cu atletismul, a intrat puţin şi în fotbal pe la 7 ani, pentru ca în final să se apuce de judo. Şi totuşi, nu s-a oprit la el. A intrat în tainele artelor marţiale, antrenându-se în karate, însă luptele sunt cele care l-au cucerit.
„Până să ajung la judo, la 8 ani, am făcut mai multe sporturi. De la înot, atletism şi până la karate. Nimic nu m-a atras cum a facut-o judo-ul. M-a cucerit, pur şi simplu”, ne spune zâmbind Gabriel Popescu.
Au trecut ceva ani de-atunci, însă îşi aminteşte şi acum primele momente din sala de antrenament. ”Prima dată a fost captivant. Îmi plăcea încă de atunci mişcarea, eram energic, iar judo-ul presupune mişcare, educaţie şi gândire. Este un sport în care gândeşti ceva mai mult decât în altele. Te învaţă să gândeşti, nu ţine numai de mişcare fizică”, mărturiseşte sportivul.
„Eram rău de mic. La primele concursuri băteam tot”
Conştient fiind că, pentru a face performanţă, ai nevoie de ambiţie, talent, multa muncă şi suport financiar, Gabi a reuşit ca după numai două luni de când a păşit în sala de atrenament, să devină campion pe judeţ. „Dacă nu eşti o persoană ambiţioasă, nu reuşeşti. La primele mele concursuri, băteam tot. Eram rău, încă de mic”, îşi aminteşte Gabi.
Au urmat alte sute de concursuri interne şi internaţionale, smulgând peste tot premii şi medalii. Mândru de rezultatele sale, în ciuda sacrificiilor făcute, Gabi a ajuns campion naţional, iar acum îşi doreşte să câştige mondialele. „Judo-ul presupune foarte multe sacrificii în plan şcolar. Nu mai puteam învăţa la fel de bine ca înainte de a face sport. Dar nu e o scuză. Poţi face şi spor