Citesc mereu cu plăcere textele lui Alex Ştefănescu din "Ziarul de Duminică"; autorul lor are suficient umor incât să surprindă, aproape de fiecare dată, intâmplări amuzante, povestite cu o bonomie care face agreabile chiar şi nişte creaturi atât de orgolioase şi atât de predisupuse, tocmai din această cauză, la alunecarea in ridicol cum sunt scriitorii. Criticul memorialist nu are insă răutăţi inutile, maliţii muşcătoare, ci pur şi simplu decupează din memoria sa scene pitoreşti, de un haz nebun. Adunate cândva intr-o carte, aceste cioburi de memorie vor oferi pasionaţilor de cancanuri un puzzle pestriţ, din care vor putea reconstitui culisele vieţii literare din ultimele decenii.
In fine, in data de 16 februarie a.c., dau peste următorul paragraf de deschidere, al unui articol intitulat Scriitori la ţară: "Era in februarie 1972, aveam douăzeci şi patru de ani şi lucram ca redactor la revista «Tomis» din Constanţa. In martie urma să plec in armată. Ca redactor al revistei «Tomis», am fost cooptat intr-un grup de scriitori şi activişti care avea «sarcina» să participe la o intâlnire cu cititorii intr-un sat (nu-mi aduc aminte numele satului; fiind originar din Bucovina, toponimele din Dobrogea mi s-au părut intotdeauna ciudate şi greu de memorat: Topraisar, Cobadin etc.). Intâlnirea făcea parte din programul «Luna cartii la sate»". Care e problema? vă puteţi intreba. Pentru dumneavoastră nu o fi nici una, dar pentru mine, dobrogean până-n vârfurile unghiilor, exilat din pură intâmplare in capitala Moldovei (dacă admitem că astfel de intâmplări chiar există - eu nu prea cred asta!), mă zgândără atâta nonşalanţă in recunoaşterea propriei ignoranţe privitoare la geografia Dobrogei. Glumesc, desigur şi, tot intr-un spirit de glumă, pe care l-am exersat de câte ori m-am intâlnit cu dl Alex Ştefănescu, am să-i ofer amical câteva informaţii.
Ceea ce tre
