Chiar dacă au învins Braşovul în weekendul trecut, reuşind să practice un joc foarte frumos, fotbaliştii Universităţii nu au putut să se ridice la nivelul aşteptărilor şi au părăsit terenul din Bistriţa învinşi şi umiliţi de scandările tribunei. Ce ironie să ţi se strige „B-ul“ tocmai în fieful lui Pădureanu.
La meciul de miercuri ne-am pierdut curajul, ne-a dispărut tupeul, ne-am ferit de un rezultat care să ne confere încrederea necesară în această luptă oarbă pentru salvarea de la retrogradare, în care nimic nu mai pare surprinzător (victoria Internaţionalului la Braşov).
Dacă împotriva Braşovu-lui, după marcarea primului gol, ne-am dezlănţuit şi ne-am dus peste adversar, acum ne-am speriat de posibilitatea unui succes şi ne-am baricadat în apărare, lăsând adversarul să îşi facă jocul.
E corect să spunem că penaltiul bistriţenilor nu a fost acordat în mod just, precum a lăsat Crăciunescu Jr. să se înţeleagă, dar asta nu ne consolează, având în vedere că timp de zece minute, cât ardelenii au jucat fără portarul Albuţ, noi nu am fost în stare să tragem un şut pe spaţiul porţii!. Tot meciul am bubuit mingi peste mijloc, i-am lăsat pe Hora şi pe Moraes să le rupă coloana lui Bădoi şi lui Bălace şi s-a dovedit, pentru a nu ştiu câta oară, că jocul dintr-o atingere e o reală nebuloasă pentru fotbaliştii lui Wotte.
La fel cum şi Braşovul ne-a luat de sus, aşa au început şi jucătorii lui Şumudică, doar că, spre deosebire de fotbaliştii de sub Tâmpa, care par total ieşiţi din formă, copiii „Lordului“ Pădureanu au jucat precum o făceau şi ai noştri când erau antrenaţi de Napoli. Moralul, încrederea şi cunoaşterea propriilor forţe nu ţi le dă patronul. Poate să ţi le insufle antrenorul, dar în mod cert succesele sunt cele care te ţin în priză. Iar Universitatea este lipsită complet de constanţa unei mentalităţi câştigătoare.
Rămânem la retrogradare,