Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexe este cel mai tînăr marcator din istoria postdecembristă a "Derby de România"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 19 martie 2010 ·

Puştiul de 20 de ani al "cîinilor" joacă din 2000 pentru roş-albi. Opt sezoane a lucrat cu un singur antrenor: Ianis Guda. E vîrful ultimei generaţii "Luceafărul", iar emoţia golului de miercuri o consideră inegalabilă în viitor

"Am mers acasă după meci. Am luat masa cu familia, am avut în vizită şi un verişor, iar după aceea am revăzut Dinamo - Steaua. Din cauza gîndurilor şi a oboselii, n-am reuşit să adorm decît pe la patru dimineaţa". Sînt cuvintele lui Marius Alexe, băiatul care, la 20 de ani, a devenit eroul derbyului la prima sa apariţie în confruntarea titanilor. E cel mai tînăr marcator şi om decisiv din istoria postdecembristă a ciocnirilor Ştefan cel Mare - Ghencea. Vezi golul lui Alexe din victoria contra Stelei, scor 2-0! (video)

Ciment şi zgură

Povestea noului copil-minune din "Groapă" începe în primăvara lui 2000. "Părinţii au decis să merg la Dinamo fiindcă era cel mai aproape de casă. Aveam metrou direct pînă la stadion şi puteam să merg liniştit şi singur la antrenamente", explică Marius primii paşi către Dinamo.

Iar prima zi, începută în vestiarul ponosit al centrului de copii şi juniori, "la baracă", aşa cum i se spune printre puşti, n-o va uita niciodată: "Eram foarte apăsat. Nu cunoşteam pe nimeni, dar i-am salutat pe toţi cînd am intrat în cabină. Apoi, am ieşit pe teren şi mi-a dispărut imediat emoţia. Era ca o joacă în spatele blocului!". Rar pe gazon, dar zilnic pe ciment şi zgură. Pe iarba artificială era deja eveniment!

"I-am simţit stofa din prima zi"

Antrenorul care l-a preluat de la început e Ianis Guda. "Mariajul" dintre cei doi va dura opt ani, pe traseul Dinamo - Luceafărul. Guda: "I-am simţit stofa din start. Cînd l-am văzut la un meci cum a luat mingea şi s-a dus cu ea pînă-n poartă printre adversari, am zis că nu-i de glumă cu băiatul ăsta! Se simţea rău, de-a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 23 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 53 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 2 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°