S-am ales întâmplător drept temă a lunii martie în revista noastră modelul. S-ar părea că nevoii de modele îi răspunde tot mai des în societatea românească preferinţa pentru contramodele.

Voi reveni mai jos asupra cuvântului din urmă. Modelul cel mai răspândit îl oferă astăzi vedetele. Instrumentul care asigură succesul este aproape exclusiv media. Tot restul spectrului public se află în umbră. Dintre vedete, privilegiate sunt, pentru fete, top-modelele şi cântăreţele, iar pentru băieţi, băieţii răi şi fotbaliştii. Alte categorii trezesc mai rar interesul şi numai cu condiţia de a dobândi statutul de vedetă.

Modelul este prin excelenţă formator. Top-modelul, de pildă, reprezintă un astfel de model în măsura în care dezvoltă instinctul de imitaţie. N-are importanţă că e considerat de către mulţi un model inferior, în sensul că nu presupune capacităţi intelectuale, ci doar capacităţi fizice deosebite. Nu e nimic rău pentru o tânără atrăgătoare să vrea să devină top-model. În definitiv, ea îşi valorifică însuşirile naturale de care dispune. E o prostie să o obligi să facă în viaţă lucruri pentru care nu are aptitudine. Top-modelul e o profesionistă ca oricare alta şi ea trebuie să tindă spre perfecţiune în meseria ei.

Contramodelul, care are deseori o eficacitate mai mare decât modelul, nu reprezintă neapărat antonimul acestuia, cum îl arată numele, ci, mai degrabă, un caz particular al lui. Cazul în care nu vorbim de formare, ci de deformare. Băieţii răi constituie un contramodel tocmai fiindcă imitarea lor nu-i ajută pe tineri să tindă spre un ideal adevărat de viaţă (fie şi limitat sau mediocru în sine), ci spre un ideal fals, primejdios deopotrivă pentru cel care îl urmăreşte, ca şi pentru societate. Altfel spus, modelul este un exemplu bun şi demn de urmat, iar contramodelul este un exemplu rău şi nedemn de a fi urmat