În ultima etapă a campionatului, în derby-ul cu Al-Ittihad, românul a fost protagonistul unor scene incredibile.
Final urât de sezon pentru Mirel Rădoi în Arabia Saudită! În ultima etapă a campionatului, în derby-ul cu Al-Ittihad, mijlocaşul a fost protagonistul unor scene incredibile. În minutul 83, la scorul de 2-1 pentru Al-Ittihad, coechipierul lui Rădoi, atacantul Yasser Al-Qahtani a fost lovit în repetate rânduri de un adversar.
Rădoi a fost eliminat, Dănălache a marcat
Eric Gerets: „Mi-aş dori 25 de Rădoi în echipă!”
Infracţiunea l-a scos din sărite pe fostul căpitan al Stelei, care văzuse cum un alt coleg de al său, suedezul Wilhelmsson, fusese faultat mai devreme, ajungând la spital cu mâna fracturată. Furios, Rădoi a încercat să facă singur dreptate pe teren! Mai întâi, s-a năpustit asupra căpitanului celor de la Al-Ittihad, Mohammed Noor.
Ceilalţi fotbalişti de la Al-Hilal au realizat că românul şi-a pierdut controlul şi au încercat să-l calmeze, în condiţiile în care Mirel avea şi un "galben". Degeabă însă! Rădoi nu numai că nu s-a potolit, dar a vrut să-l bată şi pe arbitrul portughez, Lopes Ferreira, după ce acesta i-a arătat al doilea avertisment! Incidentul a fost îndelung comentat la televiziunea saudită, iar mijlocaşul român riscă o suspendare drastică. Asta deoarece el se află la a doua eliminare în acest sezon.
Luna trecută, fostul stelist a văzut "roşu" într-o întâlnire din Cupa "Coroanei Prinţului" într-un meci arbitrat de Cristi Balaj.